Cum „abordeziˮ românul?

„Nu știu cum să-l conving!ˮ sau „nu văd cum să îi spun” auzim foarte des pe concetățeni lamentându-se în urma eșecului în relațiile cu alți români, inclusiv cu cei pe care îi cunosc de mult timp. Și, în general, această disperare este în urma unor reacții total neașteptate din partea partenerului de discuție referitor la controverse pe subiecte puțin importante sau realități aproape unanim acceptate. Nu mă refer la ticăloșii precum acceptarea și justificarea invaziei lui Putin și blamarea ucrainenilor că nu se lasă călcați în picioare. Aceste păreri sunt finanțate copios și găsesc și frustrați cu educație "până la genunchiul broaștei" care să le susțină. Mă gândesc la "Gică contra" sau "împotrivnicul" pe care foarte des îl întâlnești în viața curentă, de la cenacluri literare la "strânsura" de la bodegă. Este cel care are o altă părere, de cele mai multe ori total opusă celorlalți, fără argumente și care decretează cu voce tunătoare "Eu nu sunt de acord!" Recunosc că, de multe ori, este reconfortant să auzim și o părere deosebită, chiar dacă numai din motivul de a anima discuția care lâncezește. Problema apare în momentul în care este nevoie și de aprobarea expresă a celui "etern neconvins" și care poate bloca, la nivel instituțional, o decizie care privește comunitatea, țara sau alianțele din care facem parte (UE, NATO etc.). Este jenant și când cel veșnic nemulțumit doar "tulbură apele", neavând dreptul de veto! Avem exemplul unei prestații oribile în Parlamentul European!

Manifestarea opoziției de dragul opoziției ține la români, dar și în general, "în ginta latină" în special, de dorința nestăpânită de a fi lideri, conducători, șefi oricât de mici etc. Românilor le place să fie ascultați și lăudați, să fie "originali" chiar dacă cad în ridicol, să fie aprobați, deși în multe cazuri auditoriul o face "să scape de gura lui" sau chiar să organizeze o formă de protest (partid!?) care să fie obligatoriu "altfel". În același timp, noi nu prea ne "înghesuim" să ne asumăm responsabilități legate de punerea în aplicare a ideilor "crețe" (”eu am spus, nu am obligat" este justificarea pasului în spate!), să se "înhame" la o activitate de durată fără recompensă (nu avem voluntari!) și refuză experiențele pozitive (interne sau externe) și pentru că "nu ne luăm după alții. Originali indiferent de consecințe!

Cei "deosebiți" dintre noi vor să fie conducători chiar dacă nu o spun explicit, au convingeri și simpatii deși nu fac nimic pentru a le pune în practică (nu merg la vot, de exemplu), au soluții excelente pentru toate problemele societății, dar sunt neglijate de toți și urăsc să fie o parte a unei mase amorfe de cetățeni. De aceste frumoase calități știu să profite politicienii care "le gâdilă" orgoliul imens, le spun doar ce vor să audă, îi aprobă și promit că vor promova ideile lor contra vot (normal, nu?), adică se pricep să-i abordeze în general. Procentele obținute în alegeri de liderii care se pun în fruntea celor frustrați și permanent nemulțumiți reprezintă, zic eu fără argumente statistice, ponderea acestora în totalul populației. Aceștia sunt, cu ei votăm și defilăm! Câștigătorii din acest "dans politic" sunt ușor de ghicit!

Ne putem "vindeca" de opoziție fără motivație clară? Sau rămânem (10-15% dintre noi!) "rebeli fără cauză"? O integrare și umană sau comportamentală în Europa ne pune în fața experienței altora și în multe cazuri ne convinge, măcar parțial, să ne susținem părerile cu argumente. Avem modele, interne și externe, care merită urmărite și urmate! Nu tot ce vine de "afară" este rău, cum susțin "românii verzi", și nici nu se "potrivește" totul cu felul nostru de a fi sau cum ar dori cosmopoliții (nu e bine și nu se poate renunța la umorul nostru, spre exemplu). Pentru o "unitate în diversitatea" de păreri este absolut necesară o educație generală consistentă pe lângă o pregătire profesională. Și abordarea tuturor problemelor în cunoștință de cauză (greu la români), fără patimă și acceptând și părerea altora. Așa trebuie să abordăm și concetățenii, și societatea, în general.

Dan Strutinschi