Grupul vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” al Liceului Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus, coordonat de profesorul Vasile Schipor, a participat, în perioada 5-8 decembrie 2024, la o serie de activități cultural-religioase, care s-au concretizat prin susținerea unor concerte de cântece patriotice și colinde tradiționale din Bucovina, în cadrul comunităților de români din Koln, Munster și Mönchengladbach.
La cele trei evenimente au participat sute de români, care s-au bucurat de rugăciune, tradiții și trăiri alese.
Invitația de a concerta în Germania a venit de la părintele consilier Dimitrie Ursache, coordonator al Sectorului Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului și paroh al comunității ortodoxe românești din Münster.
Profesorul Vasile Schipor, coordonatorul și sufletul acestui grup vocal-tradițional, a transmis mulțumiri părintelui Dimitrie Ursache și comunității de români din Munster, pentru frumoasa primire și ospitalitate, pentru efortul depus în organizarea acestor evenimente. „Mulțumiri alese părintelui Cosmin Stan și comunității de români din Mönchengladbach, părintelui Teodor Tăbuș și comunității de români din Koln, pentru prețuire și încrederea acordată acestor tineri. Au fost zile înălțătoare, pline de frumos și mărturisire, în care am reprezentat cu bucurie și responsabilitate valorile de suflet din Vicovu de Sus și am adus mângâiere celor departe de casă, dar cu inima acasă. Prin activitatea noastră vom rămâne în continuare o carte de vizită a Liceului Tehnologic <Ion Nistor> și a comunității din Vicovu de Sus”, a completat prof. Vasile Schipor.
Grupul vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” al Liceului Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus a luat ființă în anul 2010, la inițiativa profesorului Vasile Schipor, cu binecuvântarea starețului Mănăstirii Putna, arhimandritul Melchisedec Velnic, din dorința de a promova valorile cultural-religioase din Bucovina.