Asociația Sindrom Down Suceava a marcat Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități pe 3 decembrie 2024, la Hotel Imperium din municipiul Suceava. Acțiunea a fost organizată în parteneriat cu Asociația Institutul Bucovina, Fundația FARA, Asociația HELP Autism și Asociația Teona Ariana.
Seria de activități interactive - adaptate a permis participarea tuturor copiilor, indiferent de abilitate și dizabilitate. Activitatea a reunit atât autorități locale, cât și zeci de voluntari.
Evenimentul a oferit copiilor și familiilor lor o zi plină de activități variate, menite să aducă bucurie și să promoveze incluziunea socială. Momentele artistice au fost oferite de Corul de elevi – ROGVAIV al Școlii Gimnaziale Nr. 8 Suceava, Irimia Teodora, Bilec Andreea, instructor la Bucovina Dance Studio, Centrul de zi de Recuperare Emanuel – Fundația FARA – care a oferit publicului o piesă de teatru, Centrul de Zi de Recuperare Sf. Tereza – Fundația FARA, precum și Beatrice Tcaciuc, care a încântat publicul cu piese de muzică populară. Acțiunea a avut drept scop promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, crearea unui mediu incluziv și oferirea unui spațiu de bucurie, creativitate și socializare. Implicarea autorităților, a organizațiilor partenere, a voluntarilor și nu în ultimul rând a sponsorilor a fost esențială pentru succesul acestei inițiative, contribuind la sprijinirea copiilor și a familiilor acestora. Asociația Sindrom Down Suceava transmite mulțumiri Pizzeriei Luca, Pepenero Pizza, Industrial Pizza, Restaurant Latino, Nevada Pub, Souvlaki Akropoli, Ceaunul Bunicii, Hotel Imperium, Aqua Carpatica și Kids Party Suceava. La eveniment au participat inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, prof. Grigore Bocanci, prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru disciplina Religie, alături de reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava.
„Dizabilitatea reprezintă experiența oricărei afecțiuni care îngreunează o persoană să desfășoare anumite activități sau să aibă acces echitabil într-o anumită societate. Dizabilitățile pot fi cognitive, de dezvoltare, intelectuale, mentale, fizice, senzoriale sau o combinație de factori multipli. La 30 iunie 2024, numărul total de persoane cu dizabilități din România, comunicat Autorității Naţionale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi din cadrul Ministerului Muncii şi Solidarității Sociale, era de 942.889 de persoane”, au transmis reprezentanții Asociației Sindrom Down Suceava.