Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava anunță lansarea unui amplu proiect care se adresează elevilor de la învățământul profesional și tehnic. „INOVA – Stagii pentru Învățare, Noutate, Oportunitate, Viziune, Aspirații” are o durată de 2 ani, iar valoarea acestuia se ridică la aproape jumătate de milion de euro.
Proiectul vizează în primul rând creșterea atractivității și calității învățământului profesional și tehnic, 250 de elevi ai colegiului urmând să beneficieze de programe de învățare, stagii de practică, între 120 și 300 de ore pe an, și pregătire pentru intrarea în câmpul muncii.
Prof. Maria Teodoreanu, directoarea Colegiului „Petru Mușat”, a arătat că proiectul recent lansat va „sprijini dezvoltarea aptitudinilor și competențelor profesionale practice și dobândirea de competențe cheie pentru 251 de elevi de la învățământul profesional și tehnic, prin programe de învățare la locul de muncă și dezvoltarea de parteneriate cu mediul economic”.
Potrivit acesteia, cei 251 de elevi vor participa la „programe de învățare la locul de muncă performante, interactive și inovative, pe durata a doi ani școlari, prin efectuarea de stagii de practică la angajatori din România, pentru a dobândi cunoștințe necesare inserției pe piața muncii”.
De asemenea, prin intermediul acestui program, unitatea școlară va dezvolta parteneriate cu potențiali angajatori pentru un acces mai facil pe piața muncii, va crește accentul pe competențe și meserii verzi, prin derularea unor workshopuri pe tematice specifice.
„Grupul țintăva fi format din 251 elevi din învățământul liceal și profesional, care vor urma, prin proiect, programe de învățare la locul de muncă. Aceste programe vor contribui la punerea în aplicare şi perfecţionarea competenţelor obţinute de elevi pe parcursul orelor de pregătire formală, teoretică. În cei doi ani de proiect, numărul de ore de practică la care vor participa elevii diferă în funcţie de anul de studiu, domeniu și specializare, şi se situează între 120 si 300 ore pe an. (...) Rezultatele preconizate: 251 de elevi care participă la activitățile proiectului, 229 de participanți care obțin o calificare la încetarea calității de participant, 46 premii acordate, o rețea partenerială extinsă, 6 parteneriate noi create, o campanie de informare desfăşurată”.