Foarte des auzim de la cetățeni care nu au cunoscut perioada "victoriei socialismului la orașe și sate", dar și de la nostalgici, exprimată convingerea că era mai bine pe "vremea lui Ceaușescu". Argumentația celor care regretă vremurile bune de până în 1990 este limitată, normal, ca și elementele care definesc fericirea generală de atunci. Se concentrează pe faptul că fiecare avea un loc de muncă asigurat, chiar dacă acesta era la CAP, remunerat cu 1 leu "ziua de muncă" și câteva zeci de kilograme de "boabe" la sfârșit de an (de aici, și pensiile CAP de câțiva lei). Mai mult, partidul ”ne dădea” case, butelii de aragaz și, pentru cei mai meritoși, televizoare color sau congelatoare (pentru când tăia socrul porcul). Dar cât de frumos era să "socializezi" la coada la carne, lapte, benzină, detergent și chiar hârtie igienică! Ne lipsesc momentele!
Nostalgicii regretă și siguranța în viața cotidiană, lipsa infracțiunilor și pedepsirea drastică a celor certați cu "linia Partidului", "morala socialistă" și autori ai "sustragerilor din avutul obștesc". Cât de liniștit se dormea atunci, mai ales că aveam două ore de program TV (cu tovarășul ca supervedetă) de care ne bucuram dacă nu se "oprea" lumina. Dar ne bucuram și pe întuneric de "victoria socialismului la orașe și sate". Ce păcat că "agenturili" și capitalismul sălbatic ne-a lipsit de această plăcere.
Sunt și foști tovarăși, actuali contestatari eurosceptici, care regretă faptul că nu mai pot să-și "completeze" necesarul de alimente, bunuri necesare în gospodărie și materiale diverse, din averea întregului popor. Furtul nu exista atunci în mentalul colectiv, după regula că "este păcat să furi de la oameni, dar de la stat, nu!". Pentru că și statul le-a furat pământul, animalele, atelierele etc. Și nu mai putem schimba produsele din fabrica de confecții, de exemplu, cu cele de la abator. Este o situație regretabilă pentru mulți!
Faptul că cei de la "butoane" de atunci sunt nostalgici (activiști, securiști, milițieni și tot felul de șefi) este de înțeles până la un moment dat, deși mulți dintre ei au devenit capitaliști de succes. Mai greu de priceput, pentru mine, este faptul că cei frustrați de rateurile în viață regretă vremurile pe care le-au trăit și le consideră o alternativă la situația actuală. De ce nu încearcă un "azil politic" în Cuba sau Coreea de Nord pentru a cunoaște realitatea la "firul ierbii"?
Legat de tinerii amatori de "socialism științific" și societatea pe care ne-o propune, apare o întrebare inerentă: Este vorba de necunoaștere nătângă și fudulă sau o "comandă anti-UE și NATO" finanțată din Est? Ușor de ghicit, greu de demonstrat cu mijloace democratice. Milițienii de altădată ar putea afla ușor adevărul apelând la "mijloace specifice" din perioada lor de glorie. Cum să nu regreți o astfel de eficiență în muncă?
Nostalgici sunt și cei sufocați de invidie. Ar vrea din nou o societate "egală" care să debuteze cu confiscarea tuturor averilor (inclusiv dobândite legal) și arestarea celor bogați, fără discriminare! Ne lipsește clar acea egalitate (nu și pentru reprezentanți) în sărăcie și viața cenușie pentru toți. E de regretat?!?
În încheiere, ne dorim secretari PCR, defilări de 1 Mai, aplauze "vii și îndelungate", cozi de la 3:00 noaptea și ascultarea cu frică a Europei Libere? Majoritatea, nu! Iar "insulele de comunism" existente îi așteaptă cu brațele deschise pe nostalgici. Că ai lor pleacă în Vest!
Dan Strutinschi