„Cea mai importantă expoziție temporară de pictură europeană organizată în Moldova istorică” poate fi vizitată, până pe 12 ianuarie 2025,la Muzeul de Istorie Suceava. Este vorba de o expoziție monumentală, intitulată „Capodopere ale artei europene”, ce cuprinde șapte lucrări din Colecția Muzeului Național Brukenthal din Sibiu.
Vernisajul expoziției a avut loc pe 28 Noiembrie 2024, de Ziua Bucovinei. Directorul Muzeului Național al Bucovinei, dr. Constantin Emil Ursu, a afirmat că muzeul pe care îl conduceși Muzeul Național Brukenthal au ales să ofere sucevenilor, de Ziua Bucovinei, un cadou inedit, pentru că, fără disponibilitatea Muzeului Brukenthal cele șapte lucrări expuse acum n-ar fi ajuns la Suceava.
„L-am convins pe dr. Alexandru Constantin Chituță, managerul Muzeului Național Brukenthal, să deschidem expoziția, acest regal, de Ziua Bucovinei. Putem spune că cea mai importantă expoziție de artă europeană organizată de Muzeul Național Brukenthal în România a fost deschisă la Muzeul de Istorie Suceava. Expoziție a fost organizată grație sprijinului pe care l-am avut și din partea unui sponsor sucevean, dar și cu ajutorul colegilor de la Sibiu, colegilor de la Suceava, al Loredanei Bortă, șefa Serviciului Artă, Relații Publice - Evenimente Muzeale, colegilor de la Administrativ, Marketing, Conservare din cadrul Muzeului Național al Bucovinei, cărora le mulțumesc foarte mult”, a precizat dr. Constantin Emil Ursu.
- Șapte piese de referinţă, expuse la Suceava
Nu ratați expoziția „Capodopere ale artei europene”! Artiști iluștri cu lucrări excepționale, într-o expoziție monumentală ce prezintă șapte piese de referinţă,
lucrări de pictură semnate de: Paolo Caliari zis Veronese (1528-1588), „Cap de copil. Portretul lui Adriano da Porto”, ulei pe pânză; Peter Paul Rubens (1577-1640), lucrarea „Sf. Franciscus Xaverius”, ulei pe pânză; Pieter Brueghel cel Tânăr (1564-1638), lucrarea „Peisaj de iarnă cu patinatori și capcană pentru păsări”, ulei pe lemn de stejar; Jan Antonisz van Ravesteyn (cca.1572-1657), „Femeie în costum spaniol”, ulei pe lemn de stejar; Jacob Jordaens (1593-1678), lucrarea „Sfânta Familie” (ulei pe pânză); Frans Synders (1579-1657), lucrarea „Scenă din bucătărie și Cina din Emaus”, ulei pe pânză.
Tot în expoziția de la Suceava puteți admira un veșmânt (haină bisericească) realizat la Atelier Florenţa cu broderii după desenele lui Sandro Botticelli (1445-1510), o piesă extraordinară - „Casulă cu desene după Sandro Botticelli”, (textil), o piesă ce nu a fost expusă nici măcar în Muzeul Brukenthal, ci doar o singură dată la Paris. Acum se află în expoziția deschisă la Muzeul Național al Bucovinei din municipiul Suceava.
- „Deocamdată, cultura este cea care ne salvează”
Curatorul expoziției, dr. Alexandru Constantin Chituță, managerul Muzeului Național Brukenthal, a spus în deschiderea expoziției că toate cele șapte capodopere sunt clasate în categoria „tezaur” și n-au ajuns niciodată în această parte a țării, n-au mai fost expuse în alte orașe ale României.
„Este cea mai importantă expoziție temporară de pictură europeană organizată în Moldova istorică”, a spus dr. Constantin Emil Ursu, fiind completat de managerul Muzeului Național Brukenthal: „Este o expoziție cu șapte piese, cât șapte muzee. Vorbim de șapte capodopere europene, vorbim și de o anumită valoare, valoarea pieselor este extraordinară. Putem spune că este cea mai importantă și cea mai scumpă expoziție de artă europeană organizată vreodată în Moldova”.
Dr. Alexandru Constantin Chituță a pus accent în discursul său pe importanța acestor lucrări-capodopere, care se află în colecția muzeului pe care îl conduce, pentru că, spunea el: „Întotdeauna, cultura este cea care ne deschide porți și care ne face să fim demni, să intrăm cu capul sus, oriunde, la orice muzeu și la orice instituție, pentru faptul că avem o colecție importantă în țară, pentru că avem personalități importante în România, să nu uităm de Porumbescu, de Enescu, muzica lor se cântă pe marile scene ale lumii. Deocamdată, cultura este cea care ne salvează”.
- Catalogul „Capodopere ale artei europene. Colecția Muzeului Național Brukenthal”
Tot de Ziua Bucovinei afost lansat și catalogul „Capodopere ale artei europene. Colecția Muzeului Național Brukenthal”, semnat de dr. Alexandru Constantin Chituță (managerul Muzeului Național Brukenthal); Editura Karl A. Romstorfer (Suceava), Editura Muzeului Național Brukenthal (Sibiu), 2024, proiect aprobat și finanțat de Consiliul Județean Suceava.
Programul de vizitare al expoziției „Capodopere ale artei europene” este de marți până duminică, între orele 9:00-17:00, ultima intrare la ora 16:30. Preț bilete: 10 lei - adulți, 5 lei - pensionari, 2,5 lei - elevi/studenți, până pe 12 ianuarie 2025,la Muzeul de Istorie Suceava.