Liberalii suceveni le-au transmis celor din PSD Suceava că ar trebui să le fie rușine pentru acuzațiile aduse liderului PNL Suceava, Gheorghe Flutur. „Până când credeți că vă vor mai suporta sucevenii minciunile și manipulările?”, este mesajul liberalilor. Aceștia au arătat că la Vama Siret, Gheorghe Flutur s-a implicat direct și a adus fonduri de circa 10 milioane de euro. „Vă arătăm reportajele să vă amintim că Vama Siret s-a modernizat la insistențele lui. Atât pe intrarea în țară, cât și pe ieșirea din țară. Este vama unde s-a adus un scaner care simplifică vămuirea tirurilor. Tot Gheorghe Flutur s-a implicat, împreună cu ministrul de Finanțe liberal, Marcel Boloș”, se arată într-un comunicat al PNL Suceava.
Liberalii au ținut să le transmită social-democraților suceveni că în ceea ce privește Gara Ițani, aceasta este la Ministerul Transporturilor, condus de PSD. „De ce tot ocoliți Ministerul Transporturilor? Știți cine e ministru? Cel cu care faceți poză foarte des. Gările și căile ferate sunt administrate de ministru PSD. Cât vă mai rabdă pământul să spuneți minciuni? Se încheie o campanie electorală în care ați reușit să vă faceți de râs în fiecare zi. Ați rămas niște frustrați. Niște oameni care ați făcut poze vorbind despre A7 pe care ați blocat-o, prin ministrul PSD-ist Cuc, până la Pașcani și cel mai grav lucru, să știe toată populația Sucevei că ați îngropat Autostrada Nordului Suceava – Vatra Dornei, după care ne întrebați pe noi. Voi aveți ministru la Transporturi”, se precizează în comunicat.
Liberalii au mai adăugat că PSD se află la conducerea Ministerului Transporturilor de trei ani. „De ce nu ați făcut centura la Fălticeni? Tot Gheorghe Flutur e vinovat? Ați avut posibilitatea să scoateți la licitație varianta Gura Humorului. Nu ați făcut-o! Ați vândut proiectul în Banat! Sucevenii rămân cu buza umflată de când au administrație PSD-istă. Și ăsta e abia începutul!”, se mai precizează în comunicatul PNL Suceava.
Comandat de PNL – OJ Suceava
Realizat de SC Interpress SRL
CMF 11240002, Tiraj 2285