Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu, care candidează pentru un nou mandat, consideră că trenul electric inaugurat de Marcel Ciolacu care s-a stricat după câteva ore arată „spoiala electorală” a celor de la PSD. „Garantat PSD: Noul tren electric, inaugurat cu fast de Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu, primul tren electric nou din România, s-a defectat după nici 24 de ore de funcționare. Nu știm dacă e de râs sau de plâns, dar să ne bucurăm că nu au avut aceeași soartă și avioanele private cu care călătoresc în mod obișnuit primii doi oameni ai PSD. Sau poate că banii cetățenilor jecmăniți de firma de casă NORDIS le-au purtat noroc celor doi masculi alpha care plâng la televizor de grija pensionarilor. Trecând peste acestea, spoiala electorală se vede de la o poștă”, a spus Bogdan Gheorghiu. El consideră că inaugurarea acestui tren, fără a fi făcute temeinic verificările, arată „lăcomia de câștig”.
Deputatul PNL de Suceava a adăugat că la fel s-a întâmplat și cu porțiunea de 11 km de autostradă inaugurată la Focșani pe repede-înainte, ca parte din Autostrada A7. „Concret, acei 11 km dați în folosință sunt la peste 15 km în afara orașului Focșani, așa că un șofer care circulă de la Suceava spre București și ar vrea să profite de minunea rutieră a PSD trebuie să ocolească aproximativ 30 de km de la drumul actual pentru a merge alți 11 km pe autostradă. Matematic, asta înseamnă timp și combustibil în plus. Beneficiul va veni atunci când vor fi date în folosință părți mai mari, nu petice de drumuri care nu leagă nimic de nimic.
Minciuna are picioare scurte, chiar dacă ești prim-ministru, iar orice minune PSD-istă ține 24 de ore”, a încheiat Gheorghiu.
Comandat de PNL – OJ Suceava
Realizat de SC Interpress SRL
CMF 11240002, Tiraj 2285