Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 20 nov 2024 - Anul XXIX, nr. 274 (8803)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9769 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,711 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

De unde au răsărit specialiștii?

Indiferent de subiectul din spațiul public sunt invitați și apar specialiști care vor să ne lămurească sau să ne ”aburească”. Pentru a fi cât mai convingător mesajul, televiziunile mari ne prezintă un grup mare de analiști, specialiști și realizatori TV cu experiență care se întrec (și se contrazic la "mișto"!) în a ne convinge asupra viziunii lor în domeniul pus în discuție. Problema este că aceiași invitați se pronunță în toate domeniile, de la medicină la sport, trecând prin contrabanda cu țigarete și invazia algelor la malul mării. Nu le contest priceperea și inteligența, dar personalități atotcunoscătoare istoria nu mai menționează de la Renaștere ("uomo universale", cum este considerat Da Vinci, spre exemplu). Cei prezenți "în platou", dar și cei care semnează analize în ziare (economice, geopolitice, militare etc.) trec de la un domeniu la altul fără probleme, erijându-se în "cunoscători universali". Așa să fie? Nu, dar ei ne "sufocă" în continuare cu prezența și mesajele transmise la comanda unor "sforari" cu interese clare, politice sau financiare.

Sunt și specialiști veritabili, care se pronunță strict în domeniul în care excelează, precum economie, politică internă și externă (mai mulți!) sau, mai nou, în domeniul militar (legat de conflictul din Ucraina). Sunt bineveniți și chiar dacă sunt clar subiectivi în anumite analize (cazuri concrete!) este plăcut să-i asculți pentru că prezintă realitatea dincolo de relatarea gazetărească. Problema o constituie "invitații" permanenți și "datul lor cu părerea", care evoluează între emiterea de banalități și debitarea de prostii sadea. Nimeni nu-i trage la răspundere când realitatea concretă este total diferită de pseudo-analizele lor și practic ei sunt "uneltele vorbitoare" puse în slujba manipulării. Iar efectele prestațiilor lor sunt, de multe ori, nocive la nivel personal (ne păcălesc), dar și general (transmit informații ireale sau "coafate" către națiune).

Acești "deținători ai adevărului" sunt creații ale celor fără scrupule din mass-media ("îndrăgostiți" iremediabil de bani) sau, mult mai grav, ai mediului politic care se vrea promovat (și votat!) sub orice formă, apelând chiar la neadevăruri spuse de vedete consacrate și bine plătite. În fapt, "specialiștii în toate" slujesc cele două grupări mai sus menționate după legile economice ale marketingului promoțional (marketingul cel mai bine poate fi definit pe scurt ca "arta de a vinde"). Și ne vând iluzii, inepții sau banalități frumos ambalate. Iar cei afectați iremediabil de lene în gândire acceptă și urmează fericiți specialiștii universali în nimic!

Apare întrebarea, mai mult retorică, privind beneficiarii activității acestor falși specialiști. Am menționat producătorii din mass-media, politicienii și trebuie să menționez și comercianții care sunt încântați și-i plătesc copios pe cei care îi "blochează" în fața televizorului pe consumatori. Rar vedem un specialist autentic, un inventator sau cadru didactic la o mare universitate care prezintă - promovează un produs sau serviciu de care se ocupă. Pentru mine ar fi cea mai credibilă recomandare. Și aș fi aproape convins că nu aș fi o victimă a unor interese comerciale, politice sau ale televiziunilor.

Care ar trebui să fie modul în care reacționăm la "cântecul sirenei" specialiștilor în toate? Să citim cât mai mult despre cazul prezentat, să audiem și părerea adversarului sau concurentului și, în primul rând, să nu ne fie lene în a gândi. Costă mult mai puțin decât păcăleala pe care o suferim urmând orbește specialiștii în vorbe!

Dan Strutinschi

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului De unde au răsărit specialiștii?.
 Vizualizări articol: 185 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
De unde au răsărit specialiștii?0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei