Un tânăr care a condus în stare avansată de ebrietate și a provocat un accident mortal în luna februarie a acestui an, în apropiere de municipiul Rădăuți, a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 4 ani și 4 luni de închisoare, în regim de detenție.
Zilele trecute, Curtea de Apel Suceava a respins apelul inculpatului, astfel că sentința Judecătoriei Rădăuți a rămas definitivă.
Este una dintre cele mai mari pedepse aplicate în ultimii ani în județ pentru un accident mortal produs din culpă, e drept în condițiile unei stări avansate de ebrietate a inculpatului.
După cum am mai arătat în Monitorul de Suceava, cazul de față poate fi inclus în categoria celor de dat ca exemplu cu privire la cum a decurs ancheta.
Inculpatul, Mihai Trifan, a fost arestat preventiv imediat după tragedie și a rămas după gratii. Procurorii de la Rădăuți l-au trimis repede în judecată, procesul a decurs repede la ambele instanțe și s-a ajuns la condamnarea definitivă a inculpatului la aproximativ nouă luni de la accident.
Pe 13 februarie a.c., la ieșirea din Rădăuți spre Gălănești, un șofer în vârstă de 27 de ani a pătruns cu mașina pe contrasens și a intrat într-un autoturism care se deplasa regulamentar și în care se aflau trei oameni.
Gravul accident de pe 13 februarie, de la ieșirea din Rădăuți spre Gălănești, s-a soldat cu decesul unui bărbat în vârstă de 40 de ani, din Rădăuți, pasager în autoturismul care se deplasa regulamentar.
Din accident au mai rezultat încă trei răniți grav, inclusiv șoferul care a provocat accidentul.
Din cercetările polițiștilor rădăuțeni a rezultat că Mihai Trifan, în vârstă de 27 de ani, la volanul unui autoturism Dacia, cu care circula pe direcția de la Rădăuți spre Gălănești, a pierdut controlul asupra mașinii și a lovit extrem de violent un autoturism Hyundai, condus regulamentar de un șofer în vârstă de 45 de ani.
La spital, s-a reușit testarea cu aparatul etilotest a șoferului care a pătruns pe sens opus. Deși accidentul s-a produs în plină zi, la ora 13.30, acesta avea concentrația de 1,47 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, probele biologice au indicat în cazul autorului accidentului o alcoolemie în sânge de 2,92 la mie.
În autoturismul Hyundai lovit de Dacie erau trei oameni, cu tot cu șofer.
Toți au ajuns la spital cu leziuni grave: doi cu fracturi, în timp ce pasagerul în vârstă de 40 de ani, din municipiul Rădăuți, era în comă, cu un grav traumatism cranian și leziuni interne grave.
Din păcate, leziunile interne grave au dus după câteva ore la decesul bărbatului în vârstă de 40 de ani.