Noul primar al municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, va ține luni, 18 noiembrie, primele audiențe cu cetățenii urbei pe care o administrează.
Edilul Sucevei a precizat că de acum va ține audiențe săptămânal, luni, de la 10.00 la 12.00.
De altfel, pentru înscrierile în audiență la primarul Sucevei este făcută deja o listă de așteptare, fiind foarte multe persoane care sună zilnic și solicită să ajungă față în față cu el, pentru a-i prezenta diverse probleme care îi vizează.
Și celelalte persoane din conducerea Primăriei Suceava vor avea program de audiențe cu publicul. Astfel, marți va avea program de audiențe viceprimarul Ioan Dan Cușnir, miercuri va fi ziua în care va ține audiențe viceprimarul Daniel Ungurian, iar joi, secretarul municipiului, Ioan Ciutac.