Casa de Cultură a Studenților aduce la Suceava spectacolul „Legenda Cetăţii Neamţului”, o adaptare scenică parodică, după „Cetatea Neamţului” de George Coşbuc, şi transpusă în scenă de Marius Rogojinschi.
Evenimentul este programat pentru miercuri, 13 noiembrie, de la orele 16.00 și 18.00, în Auditorium „Joseph Schmidt”.
Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta între 5 şi 10 ani.
Costul biletelor este de 10 lei (elevi, studenți și pensionari) sau 20 lei (pentru publicul general).
Bilete se pot achiziționa de la sediul Casei de Cultură a Studenților (str. Zorilor lângă Auto Albina) sau de la intrare.
„<Legenda Cetăţii Neamţului> este un spectacol inspirat dintr-o poezie cu acelaşi nume, scrisă de George Coşbuc, montată într-o notă parodică. Legenda este cunoscută şi sub titlul <Sobieski şi românii> şi aduce un elogiu eroismului şi devotamentului unui grup mic de plăieşi ce a înfruntat cu vitejie câteva zile armata regelui Sobieski, apărând Cetatea Neamţului”, a arătat regizorul Marius Rogojinschi.
Regia artistică este semnată de Marius Rogojinschi, scenografia îi aparţine lui Mihai Pastramagiu, iar aranjamentul muzical este realizat de Constantin Panaite.
Din distribuție fac parte actorii: Florin Iftode, Marius Rusu, Alin Gheorghiu, Andrei Iurescu, Cosmin Tanasă, Andrei Bordianu și Pavel Petrași.