Problema gropilor de gunoi ilegale de prin localitățile județului Suceava rămâne prezentă și supărătoare, periodic apărând sesizări de la persoane fizice sau asociații care susțin că luptă dezinteresat pentru a avea un județ mai curat.
Garda de Mediu Suceava aplică destul de des amenzi, cele mai multe primăriilor, asta pentru că atunci când nu este un teren privat responsabilitatea gestionării deșeurilor este a administrației locale.
De cele mai multe ori, aceste adevărate gropi de gunoi sunt gestionate chiar de angajați ai primăriilor, evident în mod neoficial și neasumat.
Amenda minimă cu care scapă adesea primăriile, asta dacă nu reușesc să găsească un motiv de anulare a sancțiunii
Aparent, legislația este destul de aspră, însă o analiză mai atentă arată că nu este chiar așa.
Astfel, la modul concret, amenzile pe care Garda de Mediu Suceava le poate aplica UAT-urilor (primăriile) pentru gestionarea defectuoasă a deșeurilor sunt între 20.000 și 45.000 de lei.
Indiferent de valoarea amenzii stabilite de comisarul de mediu, primăria are posibilitatea de a achita jumătate din minim, adică 10.000 de lei.
Mai mult, amenda, fiind aplicată unui UAT, nu este achitată pe persoană fizică (de primar, de exemplu). Cu alte cuvinte, este suportată din bugetul comun al tuturor locuitorilor.
În plus, au fost destule cazuri în care UAT-urile au obținut în instanță anularea amenzii sau transformarea sancțiunii contravenționale în avertisment.
Un exemplu este Frătăuții Noi, unde, în 2023, comisarii de mediu au aplicat o amendă de 30.000 de lei pentru o groapă de gunoi ilegală, unde erau indicii clare de incendiere și îngropare a deșeurilor.
Cum respectivul teren este între Frătăuții Noi și Gălănești, UAT Frătăuții Noi a obținut anularea sancțiunii pentru că acel teren în acte este al localității vecine. Asta deși în fapt acel teren este pe malul dinspre Frătăuți al râului Suceava.
În acest caz a fost exploatat așadar un detaliu care a făcut nulă sancțiunea.
Se fac progrese privind gestionarea gunoaielor, dar ca la noi, în ritm lent
Adriana Iordache, comisarul-șef al Gărzii de Mediu Suceava, a precizat pentru Monitorul de Suceava că amenzile aplicate pe linie de gestionare a deșeurilor sunt în scădere față de anul 2023, existând o îmbunătățire a situației, însă doar în unele localități din județ.
”Avem și probleme care se repetă, care nu se rezolvă, cum este cazul de la Frătăuții Noi. Ne lovim într-adevăr și de faptul că unele sancțiuni au fost anulate de instanțe”, a precizat Adriana Iordache.
comisarii de mediu au și atributul legal de a înainta plângere penală către procurori în cazurile flagrante privind nerespectarea regimului deșeurilor.
Plângere penală pentru incendieri repetate de deșeuri la Frătăuții Noi
Astfel, Garda de Mediu Suceava a anunțat că va depune plângere penală pentru nereguli grave și repetate privind regimul de eliminare a deșeurilor la Frătăuții Noi, unde anul trecut aplicase o amendă tot pentru această problemă.
Este vorba de o locație din Frătăuții Noi în care de mai multă vreme este amenajată o groapă de gunoi clandestină. Constatarea de la fața locului a confirmat că deșeurile sunt eliminate prin incendiere și îngropare.
Comisarii de mediu, împreună cu reprezentanți din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava și ai Secției Rurale de Poliție Gălănești, au efectuat un nou control pe linie de mediu la Frătăuții Noi în zilele de 28 și 29 octombrie.
Comisarii de mediu știau bine unde merg pentru că în 2023 constataseră acolo depozitări mari de deșeuri, urmate de eliminare prin incendiere.
Atunci, în 2023, Primăria Frătăuții Noi a fost amendată cu 30.000 de lei dar, după cum am arătat mai sus, sancțiunea a fost anulată în instanță.
Având în vedere noul control și problemele nerezolvate, Garda de Mediu Suceava a anunțat că va formula plângere penală conform prevederilor OUG 92/2021, privind regimul deșeurilor.
Plângerea va ajunge la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Comisarii de mediu au impus noi măsuri cu termene de realizare în sarcina Primăriei comunei Frătăuții Noi. Concret, groapa de gunoi trebuie desființată, printr-o campanie serioasă de igienizare a zonei.