„Pentru localnici”, revista care dă voce antreprenorilor locali și care prezintă povești de succes din Regiunea de Nord-Est a României, a lansat un nou număr, al nouălea, în prezența a numeroși oameni de afaceri, dar și a reprezentanților administrației locale și județene. Evenimentul a avut loc la Camera de Comerț și Industrie Suceava, fiind prezenți și o parte dintre cei care și-au spus povestea în edițiile anterioare ale revistei.
Ediția cu numărul 9 a revistei „Pentru localnici” i-a adus în prim-plan pe cei 24 de campioni ai regiunii noastre, cei care au participat la Jocurile Olimpice de vară și au obținut, cu efort și sacrificii, o mulțime de medalii și premii pentru România. La evenimentul de la sediul CCI au și fost prezenți o parte dintre aceștia: Ancuța Bodnar, Ionela Cozmiuc, Marius Cozmiuc, Roxana Anghel, Andrei Cornea, Mădălina Cornea, Emanuela Ciotău, Mihăiță Țigănescu, Mugurel Semciuc și Andrei Mândrilă.
Noul administrator public al județului, Cezar Ioja, senatorul Gheorghiță Mîndruță, managerul TMMVS, Angela Zarojanu, au fost printre cei care au fost invitați să dezbată tematica ediției – „Trăiască și capra vecinului”, care face trimitere la o veche vorbă din popor, dar cu argumente care schimbă modul de a vedea lucrurile. Cei care au participat la dezbateri au fost răsplătiți cu tricouri imprimate cu mesajul care a definit ediția, de către moderatorii Petru Gherman, președintele Asociației “Pentru Localnici” și Marius Cocoș, directorul radio-ului Viva FM Suceava.
Revista „Pentru localnici” este un proiect susținut de rețeaua radio Viva FM, are un tiraj de 3000 de exemplare și este distribuită gratuit, în diverse locuri publice și evenimente de afaceri locale. Proiectul este realizat în asociere cu Municipiul Suceava și Consiliul Local al Municipiului Suceava. Fiecare număr al revistei prezintă antreprenorii locali și povești de succes din regiunea de Nord-Est, aducând împreună oamenii de afaceri, autoritățile locale și comunitatea pentru a promova valorile și inovațiile locale. Scopul este de a susține consumul de produse locale și de a dezvolta o comunitate conștientă de importanța economiei locale.