Mai mulți profesori de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” din Suceava au participat recent la o mobilitate în Mondovi, Italia, alături de colegi de la școli partenere din Franța, Norvegia, Portugalia și Turcia. Mobilitatea a fost ultima din cadrul proiectului Erasmus+ ”Stronger through Education for the Needs of our Students” (SEN Students).
Programul de activități propus de partenerii italieni a răspuns obiectivelor pachetului de lucru 4 ”Teachers’ training” din care a făcut parte și această mobilitate: „dobândirea de strategii moderne de predare pentru a stimula motivația elevilor cu nevoi speciale pentru învățare, dezvoltarea de noi strategii de promovare a incluziunii și a unui mediu prietenos în școală pentru a preveni abandonul școlar, îmbunătățirea abilităților de limba engleză și de comunicare ale profesorilor și permiterea dialogului intercultural”.
Starea de bine a fiecărui elev, spun cei șase profesori care fac parte din acest proiect, este esențială pentru a crea un mediu favorabil pentru creșterea motivației de învățare. Este necesar ca elevii cu nevoi speciale să simtă că sunt în siguranță în cadrul colectivului clasei și că sunt stimați, apreciați și că au sprijinul necesar din partea profesorilor lor astfel încât prin educaţie să poată identifica și valorifica oportunitatea de dezvoltare personală și profesională.
Profesorii instruiți în Italia, în perioada 7-11 octombrie 2024, au mai completat că prin observație și discuții, dezbateri și ateliere, ghidate de colegii gazdă italieni, profesorii din școlile partenere au dobândit cunoștințe despre metode și tehnici de comunicare eficiente în interrelaționarea cu elevii prin activități practice în cadrul orelor de curs.
Cadrele didactice sucevene au descoperit în cadrul proiectului cele mai bune modalități de a promova un mediu motivant și propice pentru învățare, integrare și succes.
De asemenea, profesorii au discutat despre cele mai bune strategii de motivare a elevilor cu nevoi speciale și cele mai eficiente moduri prin care se poate crește încrederea și stima de sine a elevilor cu nevoi speciale pentru integrarea lor ulterioară pe piața muncii.