Între cei 27 de inculpați trimiși în judecată pentru trafic de droguri pe zona Vatra Dornei de către procurorii de la DIICOT, Serviciul Teritorial Suceava, apare și un militar de la UM 01037 Vatra Dornei, acuzat de ”trafic de droguri de risc și mare risc”, ”deținere de droguri de risc, pentru consum propriu” și ”efectuarea de operațiuni cu produse psihoactive”.
Au existat date că plutonierul major Gheorghe Andrei Ghinghiloschi, zis „Ghinghi”, ar fi fost unul dintre principalii dealeri din gruparea care a distribuit droguri în 2023 și 2024 la Vatra Dornei, însă alții au fost cei interceptați ca dealeri principali.
Miliarul ar fi coordonat traficul, cel puțin în parte, stabilind traseele pe care se deplasau mașinile care aduceau substanțele interzise dinspre Bistrița și încercând să asigure protecție transporturilor.
Oricum ar fi, în locuința militarului s-au găsit droguri în cadrul perchezițiilor efectuate în luna mai.
La perchezițiile DIICOT din luna mai a acestui an, în locuința acestuia s-au găsit substanțe psihoactive, canabis, droguri de mare risc, plicuri cu fragmente vegetale.
Mai mult, în luna noiembrie a anului 2023, el a fost oprit în trafic, la volanul unei mașini, venind dinspre Bistrița, în portbagajul mașinii fiind găsite droguri care ar fi aparținut celor doi pasageri găsiți cu el în autoturism, trimiși și ei în judecată pentru trafic de droguri.
Așadar, procurorii au avut suficiente probe pentru a-l ”lega” pe militar de dealerii principali arestați în acest caz.
Militarul nu a fost arestat, însă a fost pus sub acuzare și trimis în judecată în dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava.
Militarul a scăpat cu o condamnare blândă în primul dosar în care s-a dat o sentință
Același Gheorghe Andrei Ghinghiloschi a fost judecat la Tribunalul Militari Iași pentru infracțiunea de ”părăsirea postului sau comenzii”. Asta după ce militarul a prăsit postul, când era de serviciu, conform unor surse plecând și cu arma asupra sa.
În acest dosar, pe 30 septembrie, Tribunalul Militar Iași i-a stabilit o pedeapsă de 6 luni de închisoare, dar cu amânarea aplicării acesteia și un termen de supraveghere de 2 ani.
Cu alte cuvinte, în acest dosar, dacă sentința va rămâne definitivă, militarul a scăpat ușor.
În alt dosar, militarul a fost reclamat de fosta soție la Parchetul Militar, pentru hărțuire și viol, însă plângerile au fost respinse pentru introducere tardivă. Femeia încearcă să obțină un ordin de protecție față de acesta, reclamând că este terorizată și amenințată.
- Alt dosar la Cluj: conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe
Șirul de probleme pe linie penală care îl privesc pe militar (care figura la data condamnării de la Iași - 30 septembrie, încă având statut de militar la UM 01037 Vatra Dornei) nu se opresc aici.
El este judecat și la Tribunalul Militar Cluj-Napoca după ce a fost depistat de un echipaj de poliție la volanul unei mașini, fără a avea permis de conducere. Mai mult, bărbatul a ieșit pozitiv la substanțe interzise.
El a fost pus sub acuzare în acest dosar pentru ”conducere fără permis” și ”conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Între timp, militarul a fost trimis în judecată în acest dosar.
După cum am arătat pe larg în ediția de ieri a Monitorului de Suceava, procurorii DIICOT Suceava au finalizat ancheta și au trimis în judecată nu mai puțin de 27 de inculpați în dosarul privind traficul de droguri care se accentuase în Vatra Dornei.
Este al doilea dosar de mare amploare pe linie de trafic de droguri finalizat recent de procurorii de la DIICOT Suceava.
Foarte mulți dintre consumatorii de la Vatra Dornei erau elevi, parte importantă dintre ei minori.
Șase dintre dealeri sunt și acum în arest preventiv.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada 2023-2024, mai mulți tineri din municipiul Vatra Dornei ar fi procurat droguri de risc și de mare risc, din județele Bistrița-Năsăud și Cluj, pe care le comercializau ulterior în municipiul stațiune.
În acest dosar este vorba de comerț repetat cu canabis și droguri 2-MMC, 3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal. De asemenea, traficanții vindeau și droguri din categoria substanțe psihoactive.
Militarul de la Vatra Dornei se bucură încă de prezumția de nevinovăție, în dosarele în care nu a fost condamnat.