Procurorii de la DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava au finalizat și trimis în instanță al doilea dosar de mare amploare legat de traficanții de droguri care acționau în diferite zone ale județului.
Este vorba despre gruparea despre care se vorbea de multă vreme că vindea droguri în zona de munte a județului, în special la Vatra Dornei, unde clienții erau preponderent elevii de liceu.
Inițial, în luna mai, când au avut loc perchezițiile, structurile Antidrog au acționat în special față de un nucleu de opt traficanți, însă existau date certe și în acest caz despre o rețea mai vastă de tineri implicați în afacerea care presupunea traficul de etnobotanice, dar și de droguri de mare risc.
Așa s-a ajuns acum ca dosarul trimis în instanță, spre judecare, la Tribunalul Suceava, să cuprindă un număr de nu mai puțin de 27 de inculpați.
Șase dintre traficanți, trimiși în judecată în stare de arest preventiv
Datele procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava arată că gruparea a început să vândă droguri încă din anul 2023.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada 2023-2024, mai mulți tineri din municipiul Vatra Dornei ar fi procurat droguri de risc și de mare risc, din județele Bistrița-Năsăud și Cluj, pe care le comercializau ulterior în municipiul stațiune.
Mulți dintre clienți erau elevi.
În acest dosar este vorba de comerț repetat cu canabis și droguri 2-MMC, 3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal. De asemenea, traficanții vindeau și droguri din categoria substanțe psihoactive.
În acest dosar, după percheziții, au fost arestați preventiv Adrian Petrică Deac, Călin Covaci, Ilie Sorin Lucian, Vlad Daniel Floria, Andrei Juncu, Adi Peter, Ciprian Toader Pisdeli și Andrei Țiolan, toți din Vatra Dornei.
Șase dintre cei arestați atunci, în luna mai, au rămas până acum în arest preventiv, mandatele fiind prelungite succesiv de Tribunalul Suceava și de Curtea de Apel Suceava.
Șase inculpați au fost trimiși așadar în judecată în arest preventiv, alți câțiva sub control judiciar, iar restul fără a avea impuse măsuri restrictive.
Rețele mari de traficanți, greu de depistat, dar mai ales de pus sub acuzare cu probe solide
Și în acest caz, deși a părut că reacția structurilor antidrog întârzie la Vatra Dornei, a fost necesar un interval destul de lung în care membrii grupării să fie monitorizați și să existe probe ale faptului că fac trafic de droguri în mod constant și prin urmare sunt un pericol public și trebuie arestați.
Numărul mare al celor implicați în afacere, cu ramificații la Bistrița și la Cluj, a făcut ancheta și mai complexă și de durată.
Rămâne de văzut cât timp va fi liniște pe zona Vatra Dornei pe linia traficului de droguri în urma acestei acțiuni de amploare.
”Trafic de droguri de mare risc”, ”deținede droguri de mare risc” și ”efectuarea de trafic cu substanțe cu efect psihoactiv” sunt infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată principalii inculpați din acest dosar.
Al doilea dosar foarte mare trimis recent în instanță
Recent, procurorii de la DIICOT Suceava au finalizat ancheta și au trimis în instanță și un dosar cu 35 de inculpați pentru trafic de droguri.
Subiectul a fost abordat pe larg într-un articol de săptămâna trecută din Monitorul de Suceava.
Pe scurt, descinderile au vizat grupările de traficanți de droguri ”Pancy” din Gura Humorului și ”Niki” din Suceava.
Din cercetări a rezultat că, în cursul anului 2023, la Gura Humorului s-a constituit un grup infracțional organizat format din Petru-Cătălin Cotoc, zis ”Pancy”, fratele acestuia, Alexandru, și încă o persoană care nu a putut fi identificată.
Membrii grupului ar fi acționat cel puțin începând din aprilie 2023.
”Pancy” a fost unul dintre principalii beneficiari ai informațiilor secrete de anchetă de la judecătoarea Ana-Maria Chirilă, de la Tribunalul Suceava.
Gruparea ”Pancy” vindea droguri către gruparea ”Niki”, condusă de Neculai Popovici, zis ”Niki”, rezultă din ancheta DIICOT.
”Niki” are 43 de ani, este din municipiul Suceava și are o casă în satul Luncușoara, comuna Udești.
Tot la Luncușoara avea și un bar care era un adevărat depozit de droguri pentru piața din municipiul Suceava, a rezultat din cercetări.
Ambele dosare de mare amploare, cu 35, respectiv 27 de inculpați, au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Suceava.
Marea majoritate a celor care vor ajunge în boxa acuzaților în cazul ambelor dosare și riscă să ajungă la pușcărie sunt tineri și foarte tineri, unii chiar minori.
Toți inculpații se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă a judecătorilor.