Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a găzduit una dintre cele 16 secții de votare organizate în România pentru cetățenii Republicii Moldova. În această secție au putut vota cetățenii moldoveni aflați în zona Sucevei, care duminică, 20 octombrie, au fost chemați la urne pentru alegerea președintelui țării.
Concomitent cu alegerile prezidențiale, duminică s-a desfășurat și un referendum, la care cetățenii moldoveni au răspuns la întrebarea: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”
Integrarea europeană a Republicii Moldova reprezintă o prioritate a românilor, iar colaborarea dintre Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) și Universitatea de Stat din Moldova de la Chișinău (USM) arată acest lucru din plin. Trebuie reamintit faptul că în cursul lunii august a acestui an, a avut loc Congresul Național al Istoricilor Români, ediția a IV-a, organizat atât la Chișinău, cât și la Suceava, de către Universitatea de Stat din Moldova împreună cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Academia Română și Comitetul Național al Istoricilor din România. În prezența a circa 500 de cadre didactice, cercetători și specialiști în domeniul istoriei din Republica Moldova, România și din străinătate,în cadrul congresului a fost adoptată Declarația Congresului Național al Istoricilor Români privind susținerea integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană, declarație în care se specifică:
”Noi, participanții la Congresul Național al Istoricilor Români, ediția a IV-a, Chișinău-Suceava, 27-31 august 2024, specialiști în domeniul studierii trecutului, afirmăm că istoria trebuie să fie o forță edificatoare a societății, o punte de înțelegere și apropiere între popoare, un îndemn la acțiune pentru asigurarea păcii și a progresului social.
Denunțăm practicile de falsificare și denaturare a trecutului ca mijloc de justificare a războiului agresiv purtat de Rusia împotriva poporului și statului ucrainean. Istoria ne învață că orice cedare constituie doar un îndemn pentru noi agresiuni, care ar putea să meargă dincolo de Ucraina spre alte state, inclusiv spre Republica Moldova; de aceea, este datoria noastră comună să ajutăm victimele să respingă agresiunea.
Congresul Național al Istoricilor Români susține parcursul european al Republicii Moldova și îndeamnă cetățenii să participe la Referendumul din 20 octombrie 2024 și să susțină integrarea Republicii Moldova în familia unită a popoarelor europene.
Experiența istorică a României este deosebit de relevantă pentru mizele opțiunii pe care o au de făcut cetățenii Republicii Moldova. Pentru România, aderarea la Uniunea Europeană a fost o șansă istorică de progres economico-social și de asigurare a protecției împotriva oricăror amenințări externe. Pentru cetățenii Republicii Moldova, confirmarea susținerii pentru aderarea la Uniunea Europeană reprezintă o opțiune fermă pentru progres economico-social, pentru bunăstare, pentru valorile europene și consolidarea propriei securități.
CNIR, Chișinău – Suceava
30 august 2024”
Cetățenii moldoveni au fost așteptați duminică la urnele organizate în cadrul Secției de Votare deschise în incinta Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava, pentru alegerea președintelui Republicii Moldova și alegerea drumului de integrare europeană a Moldovei.