Legătura dintre minte și inimă (I)

Mintea este un instrument incredibil și o putere uimitor de creativă atunci când corpul este eliberat de tensiune. Când omul este încordat și apăsat de constrângeri, interpretările minții nu sunt cele mai de încredere evaluări ale unei situații. În vremuri de stres și copleșire, mintea ruminează necontenit scenariile cele mai defavorabile. Țopăind din gând în gând, precum o maimuță ce se joacă, nu ajungem niciodată într-un loc mai liniștit. Acest scenariu scapă de sub control, de obicei, pe măsură ce mintea care se frământă ne împinge și mai mult în disfuncție și reactivitate. Când lucrurile încep să pară haotice, nebunești sau copleșitoare, inima este cel mai sigur loc în care mintea poate să se odihnească.

Societatea modernă ne constrânge să prioritizăm, să idolatrizăm și să celebrăm intelectul nostru în aparență vast, ca și cum conceptele și teoriile pe care le emană ar fi cele mai sfinte dintre odoare. În realitate, miracolul intelectului nostru imens ar putea fi rezultatul accidental al degetelor noastre opozabile, care a deschis calea unor instrumente mereu inovatoare și dezvoltării simultane a unui creier capabil să folosească o tehnologie atât de complexă. Inteligența umană ar putea rezulta și din mișcarea bipedă asistată de gravitație, eficientă din punct de vedere energetic. Pe măsură ce mișcarea umană a devenit mai eficientă din punct de vedere energetic, creierului i s-a dat frâu liber să se înfrupte dintr-o porție mai mare de calorii consumate de organism prin hrană. Fie că este pur accidental, proiect inteligent sau selecție naturală, rezultatul iluzoriu al minții este celebrat ca fiind principala autoritate în luarea deciziilor individuale și sociale.

Experiența conștiinței umane și priceperea cognitivă considerabil îmbunătățită presupune că am fost dotați cu capacități mentale nemaivăzute până atunci în lumea naturală. Din punct de vedere evolutiv, nu a durat mult până când marea noastră inteligență a ajuns în punctul în care mintea se crede atotputernică, atotștiutoare și scutită de legile naturii. Mintea a devenit stăpânul autoproclamat.

Cu conexiunea sacră dintre minte și inimă ruptă – și, prin urmare, ruptă de natura însăși – mintea a fugit cu tot cu puterea sa, lăsând în urma ei o dâră de distrugere egală sau mai mare decât puterea sa creatoare, atât la scară micro, cât și macro. Puterea colectivă a minților noastre a creat moduri de viață care în prezent distrug mediul nostru natural, erodând biodiversitatea acestuia și punând în acest fel în pericol întreaga rasă umană. Numai prin reconectarea cu inima – devenind din nou un tot unitar – putem începe să simțim consecințele gândurilor, cuvintelor și acțiunilor noastre. Doar astfel reconectați, putem îndrepta cursul existenței, deopotrivă individual și colectiv.

Mintea este pur și simplu slab pregătită să furnizeze prin ea însăși ceea ce ne dorim de la viață și lucrul după care sufletul tânjește cel mai mult. Salvarea noastră, dacă nu chiar sustenabilitatea noastră ca specie, depinde de reconectarea cu inima, astfel încât să fim din nou conectați la natură. Mintea nu știe și nu poate ști când să se oprească, deoarece a ști când să se oprească este unul dintre mesajele care pot fi găsite doar în interiorul inimii. Inima este cea care predă lecția teribil de importantă a îndeajunsului.

Totuși, aceste cuvinte nu sunt menite să fie o demonizare a minții. Au existat gânditori străluciți de-a lungul istoriei omenirii care au produs nenumărate invenții, creații, descoperiri și intuiții ce au contribuit la frumusețea și diversitatea a ceea ce este astăzi experiența umană în integralitatea ei.

Pe măsură ce ne reconectam cu inima, cea care își va găsi odihna în inimă este mintea, astfel încât să putem asculta ceea ce inima are de spus. Mintea va iniția, de asemenea, procese reflexive de autosondare, esențiale pentru cultivarea conștientizării de sine. A trăi în minte devine o problemă doar atunci când trăim doar în minte.

A trăi exclusiv în minte este un alt mod de a spune că suntem blocați în capetele noastre. Credem tot ceea ce gândim, confundând imaginarul cu realul. Dar mintea nu poate pătrunde realitatea, deoarece este întemnițată în lumea fantastică și imaginativă a gândirii și poveștii. Mintea poate doar ghici din experiență. Iar, dacă există un lucru care este sigur, acela este că arta de a povesti a minții noastre este adesea mult mai înfricoșătoare decât lucrurile la care se referă din lumea reală.

Cele mai multe dintre poveștile pe care ni le spunem nouă înșine sunt istorisiri bazate pe frică, aducătoare de anxietate și scenarii din cele mai pesimiste, care zugrăvesc lumea ca pe un loc înfricoșător și periculos. Mintea nu înțelege că imaginea sumbră proiectată asupra peisajului său nu este adesea altceva decât o reacție a tensiunii și stresului acumulate în corp. A trăi exclusiv în minte, izolați de inteligența înnăscută a inimii, se aseamănă cu un adolescent lăsat singur acasă în weekend în timp ce părinții pleacă din oraș. Nu știi exact ce anume se va întâmpla, dar știi că nu va fi bine.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753 937 223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com