Primarul în funcție al municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat miercuri, în conferință de presă, că de săptămâna viitoare, când îi încetează mandatul, îşi va lua un ”an sabatic”, pentru odihnă.
Întrebat dacă a luat o decizie în privința viitorului său politic sau în administrație, răspunsul lui Lungu a fost că pentru politică mai are o noapte în care are timp să se gândească (n.r. - termenul de depunere a candidaturilor pentru parlamentare este 17 octombrie a.c.), iar în ce privește activitatea în administrație și posibilitatea unei colaborări cu viitoarea echipă de la primărie răspunsul a fost ”îmi iau un an sabatic”, care presupune că va face altceva decât a făcut până acum,
De asemenea, Ion Lungu a declarat că îi va preda lui Vasile Rîmbu biroul de primar ”în mod civilizat”, dar nu va participa la învestirea acestuia, care va avea loc săptămâna viitoare, joi, 24 octombrie. ”Am fost 20 de ani actor principal, nu vin acum să fiu spectator”, a declarat actualul primar.