Un accident de muncă cu două victime s-a produs marți după-amiază, la Pârteștii de Jos, în timpul activității de demolare a unui perete exterior al depozitului de sare ce aparține Societății Naționale a Sării Salrom SA, din comuna Pârteștii de Jos.
Printr-un apel la 112 s-a anunțat că doi bărbați au căzut de pe o schelă.
Cei doi erau angajați ai unei firme care derula activitățile de demolare.
La un moment dat, zidul peretelui depozitului s-a prăbușit peste schela pe care se aflai cei doi muncitori, aceștia căzând de la o înălțime de aproximativ 3 metri.
Ambii au fost transportați la Spitalul Județean Suceava, unde au fost diagnosticați preliminar cu traumatisme multiple, dar erau stabili.
Poliția a informat mai departe Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Suceava privind accidentul de muncă petrecut.
Polițiștii au deschis dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.