Criminalul din parcarea de la Iulius Mall, de la Zilele Sucevei din 2022, și-a aflat pedeapsa pe care trebuie să o execute. Ilie Daniel Ferar, de 28 de ani, din Șcheia, a fost condamnat la 14 ani și 4 luni pentru omor și loviri și alte violențe. Magistrații de la Tribunalul Suceava au constatat că pe numele său exista și o condamnare mai veche, cu suspendare. În aceste condiții, a fost ridicată suspendarea de 2 ani, 2 luni și 20 de zile, astfel încât pedeapsa pe care trebuie să o execute Ilie Daniel Ferar este de 16 ani, 6 luni și 20 de zile. Trebuie precizat că soluția nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava.
Totul a plecat de la o dispută pornită din senin și care nu prevestea nimic. Între personalul care deservea un carusel, Constantin Vijai, din satul Bogdănești, comuna Horlești, județul Iași, și Mădălin Blănaru, din municipiul Huși, județul Vaslui, și alte două persoane de etnie romă a izbucnit un scandal. Cei patru și-au împărțit pumni și picioare, iar una dintre persoane s-a retras.
Rămas în inferioritate numerică, celălalt bărbat a încercat să scape și el cu fuga, numai că a fost urmărit de angajații care aveau grijă de carusel. Cel urmărit a scos un cuțit și a lovit la întâmplare. Pe Mădălin Blănaru l-a lovit în zona brațului și i-a provocat o rană superficială. În schimb, lovitura aplicată lui Constantin Vijai s-a dovedit fatală. A fost preluat de o ambulanță și transportat la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava, unde medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Polițiștii au reușit să dea rapid de urma agresorului, respectiv Ilie Daniel Ferar, din Șcheia, care la rândul său a suferit o serie de leziuni. Acesta a primit îngrijiri în spital, sub paza polițiștilor, iar ulterior a fost dus în fața unui procuror criminalist care a emis pe numele său o ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 de ore. Ilie Daniel Ferar a ajuns apoi în fața unui judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul Suceava, care a emis un mandat de arestare pentru 30 de zile pentru comiterea infracțiunii de ”omor”, măsură care a fost menținută până în prezent.