O nouă avarie s-a produs, marți dimineață, la conducta magistrală de alimentare cu apă de la Berchișești. Directorul de exploatare al ACET SA Suceava, inginerul Sergiu Horobeț, a declarat că respectiva conductă a fost „agățată” de un buldozer care efectua lucrări în zonă. Sergiu Horobeț a precizat că nu știe ce lucrări se efectuau și de către cine, ACET nefiind notificat despre acest fapt. „Nu știu ce căuta în zonă acel buldozer”, a spus reprezentantul ACET.
Întrebată dacă Primăria Berchișești a fost informată despre efectuarea unor lucrări în perimetrul traversat de conducta de alimentare cu apă, primărița din Berchișești, Violeta Țăran, a răspuns că nu.
Ulterior, am aflat că buldozeristul efectua lucrări de întreținere a canalelor de desecare administrate de Agenția de Îmbunătățiri Funciare.
Contactat telefonic, directorul ANIF Suceava, Florin-Nicolae-Răzvan Florea, a confirmat că un angajat al instituției lucra în acea zonă și este responsabil de apariția artezienei de la marginea câmpului. „Merg la fața locului, să văd exact ce s-a întâmplat”, a afirmat Răzvan Florea.
După vizita în teren, directorul ANIF a revenit cu informații, subliniind că buldozeristul a rupt „o flanșă de aerisire”, adică o conductă de dimensiuni mai mici, nu conducta magistrală. Porțiunea atinsă este din tronsonul de conductă de aducțiune către Corlata.
De asemenea, Răzvan Florea a precizat că ANIF va suporta costul reparațiilor, care au fost finalizate marți, în jurul orei 13.00.
Potrivit responsabililor de la ACET, alimentarea cu apă a municipiului Suceava nu este afectată. Sistarea temporară a furnizării apei către consumatorii de pe 11 străzi din oraș în intervalul 07.00-15.00 nu este legată de avaria de la Berchișești. Este vorba despre consumatorii de pe bulevardul George Enescu, de la intersecția cu strada Universității până la intersecția cu strada Mărășești, strada Eudoxiu Hurmuzachi, strada Ana Ipătescu de la intersecția cu strada Tipografiei, până la intersecția cu strada Eudoxiu Hurmuzachi, strada Narciselor, strada Vişinilor, strada Stejarului, strada Octav Băncilă, strada Teodor Neculuţă, strada Ion Neculce, strada Grigore Ureche, inclusiv punctul termic Zamca 5 din municipiul Suceava.