La finele săptămânii trecute, sala de lectură a bibliotecii Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava a găzduit consfătuirea județeană anuală a bibliotecarilor școlari (profesori documentarişti/responsabili cu biblioteca școlară/CDI - Centru de Documentare și Informare), întâlnire ce a avut tema
„Biblioteca școlară/CDI: provocări – dileme – reușite – relevanță”.
„A fost un eveniment de bilanț, de interacțiune cu sens, de reflecție asupra zonelor de competență și de excelență ale colegilor bibliotecari școlari, profesori documentariști și responsabili cu aceste structuri info-documentare din județul nostru. Am analizat rezultatele concrete, cu corespondență între domeniile specifice, ne-am bucurat și am tras concluzii asupra importanței evoluției acestei profesii, fascinați de parcursul fabulos pe care îl pot avea acești colegi cu afinitate pentru valori”, a subliniat prof. Daniela Argatu - coordonator metodic, bibliotecar CCD Suceava.
Au transmis cuvântul de salut: prof. dr. Silvia Corina Nuțu- directoarea Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava; prof. Mihaela Acatrinei, inspector școlar de specialitate IȘJ Suceava, care a venit cu un mesaj de susținere, apreciere și consolidare a echipei de bibliotecari școlari, profesori documentariști, responsabili din județ; prof. Traian Alin Pușcă - director CCD ”George Tofan” Suceava; prof. Daniela Argatu - coordonator metodic, bibliotecar CCD Suceava;bibliotecar școlar Lăcrămioara Andrei - Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava;invitați de la Biblioteca USV - bibliotecar Adriana Malanciuc, preşedinte ABR - Filiala Suceava.
Alte momente importante din programul întâlnirii au constant în prezentare rapoartelor de activitate a bibliotecarilor metodiști de zonă, precum și prezentarea rezultatelor academice ale unor bibliotecari din județ: teză de doctorat: „Cabinete de lectură, societăţi de citire şi primele biblioteci publice din Bucovina (1850-1940)” - autor bibliotecar dr. Andrei Lăcrămioara, coordonator științific prof. univ. dr. habil. Olimpia Mitric, teză susținută public în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava la data de 27 septembrie 2024 și apreciată de comisia de analiză și sinteză cu calificativul Foarte bine, distincția Magna cum laude; teză de doctorat „Valorificarea fondurilor documentare din Bucovina: colecțiile speciale din biblioteca Colegiului Național <Ștefan cel Mare> Suceava”, autor bibliotecar prof. dr. Corina Dominte, coordonator științific prof. univ. dr. habil. Olimpia Mitric, teză susținută public la Facultatea de Istorie, Geografie și Științe Sociale din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava la data de 23 septembrie 2024 și apreciată de comisia de analiză și sinteză cu calificativul Foarte bine, distincția Magna cum laude.
De asemenea, a fost semnalată apariția editorială „Nicolai I. Grămadă (1892-1961). Moștenirea cărturarului bucovinean”, Presa Universitară Clujeană, 2024, de Tatiana Matei, de Colegiul Național de Informatică ”Spiru Haret” Suceava.
Participanții au conturat și câteva obiective pentru acest an școlar și, totodată, au lansat calendarul evenimentelor culturale pentru anul școlar 2024-2025.