Relațiile, asemenea dansului, sunt o artă. Dacă lăsăm exclusiv pe seama scenariilor, dialogurilor și instrumentelor sarcina de a ne înțelege partenerii și de a relaționa cu ei, înseamnă că nu îi înțelegem și nu le răspundem lor.
Așa cum ajungem să improvizăm și să ne amuzăm după ce am învățat câțiva pași elementari de dans, ne conectăm în cele din urmă cu persoana cu care suntem în relație și îi răspundem spontan. Dacă ne ținem de aceleași întrebări și răspunsuri din scenariu, celălalt va ști, până la urmă, ce urmează. Atunci când mintea știe ce urmează, fie va percepe asta ca pe ceva contrafăcut, forțat sau fals, fie va reacționa defensiv pe măsură ce anticipează răspunsul.
De la prima întâlnire, dansul – aidoma faptului de a fi într-o relație – este o formă de artă care trebuie practicată și stăpânită. Atunci când îi cerem unui nou partener să danseze, corpul nostru ne va spune imediat dacă există o conexiune. Uneori, primul dans, la fel ca prima impresie, este suficient ca să ne facă să înțelegem că vor fi mai multe dansuri sau că un singur dans a fost destul.
Când începem pentru prima dată să învățăm cum să dansăm cu cineva, este nevoie de timp pentru a învăța cum se mișcă cealaltă persoană și cum să ne coordonăm mișcările împreună. Nu ne vom dizolva în celălalt, nu vom înțelege mișcările celuilalt și nu ne vom lăsa imediat purtați pe aripile muzicii. În schimb, îl vom călca pe celălalt pe degetele de la picioare de câteva ori, vom rata semnalele pentru a executa figurile și ne vom feri de stinghereala de a-i susține privirea sau de cea a unei îmbrățișări strânse.
Cu fiecare cântec și dans, aflăm mai multe despre partener sau parteneră. Învățăm cum să comunicăm cu el sau cu ea, în așa fel încât să ne lăsăm în voia ritmului cu mai multă ușurință. Pe ringul de dans, inițiem indicii, puneri ale mâinilor și transferuri ale greutății pentru a-i comunica la ce să se aștepte și cum să răspundă. În același fel, în relație învățăm cum să punem întrebări, să ne folosim tonul și ritmul, să desenăm granițe și să răspundem în moduri despre care știm că partenerul/partenera poate să le înțeleagă. Relația este un teren de joacă în care testăm felul în care cuvintele, tonul și acțiunile noastre ajung la celălalt și felul de răspunsuri pe care le provoacă. Rezultatul este mai mult confort în sânul relației.
La fel ca relațiile, dansul ne impune să exersăm elementele de bază, să învățăm mișcări noi și să ne abordăm slăbiciunile sau punctele moarte. Dacă doar unul dintre parteneri își propune să devină un dansator mai bun, în timp ce celălalt nu, asta limitează potențiala îmbunătățire care poate fi făcută, pe măsură ce abilitățile partenerului care nu se dedică determină un blocaj în proces. Când ambii parteneri își fac treaba și se angajează să practice tehnica, rezultatul va fi o frumoasă, sincronizată și fluidă expresie a conexiunii pe aceeași lungime de undă.
Același lucru este valabil în relație. Ambii parteneri trebuie să dezvolte abilitățile necesare pentru a crea o relație pătrunsă de spontaneitate, iubire, compasiune și armonie. Amândoi trebuie să exerseze înzestrări precum ascultarea, exprimarea vulnerabilă și comunicarea plină de compasiune. Dacă unul dintre ei își face treaba, mai treacă-meargă, dar, dacă vrem ca dansul să continue, fiecare trebuie să își facă partea și să aducă ceea ce învață în relație.
Dansul ne impune să fim prezenți, atenți și disponibili cât timp cântă muzica. Atunci când dansăm, trebuie să ieșim din cap și să intrăm în corp pentru a auzi și simți muzica. Trebuie să simțim ca să rămânem conectați cu partenerul. Când suntem implicați trup și suflet într-o relație, partenerii noștri simt că suntem conectați și racordați pe aceeași lungime de undă cu ei. Se relaxează, știind că suntem prezenți sută la sută.
În fine, experiența imprevizibilă a dansului reflectă experiența în permanentă schimbare de a fi într-o relație. Uneori ne va plăcea muzica pe care dansăm, iar alteori va trebui să dansăm pe cântecul preferat al partenerului. Alteori, ne vom împletici cu stângăcie pe ringul de dans. Vor fi însă și momente profunde, când ne vom pierde în mrejele muzicii împreună cu celălalt, două ființe imperfecte mișcându-se, legănându-se și învățând să danseze împreună în timp ce ascultă muzica vieții.
Psiholog Mihai Moisoiu