Un șofer care circula pe DN 29 Botoșani – Suceava a fost oprit de un echipaj de la Poliția Salcea, care se afla în serviciu de control trafic și a observat că un Seat Alhambra este condus în mod haotic. În scurt timp, polițiștii și-au dat seama că au tras pe dreapta un pericol public.
Deși era ora 11.40, în plină zi, tânărul de la volan, în vârstă de 33 de ani, din municipiul Suceava, abia putea articula câteva cuvinte.
Polițiștii din echipaj i-au solicitat acestuia să oprească motorul și să coboare din autoturism.
S-a trecut apoi la controlul autoturismului, iar în torpedoul mașinii au fost identificate actele autoturismului, respectiv certificatul de înmatriculare și asigurarea auto RCA.
Șoferul în vârstă de 33 de ani a reușit să sufle în aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii de la Salcea l-au condus apoi pe șoferul pericol public la Spitalul Județean Suceava, unde, pentru stabilirea alcoolemiei în sânge, i-au fost prelevate două mostre biologice.
Evident, având în vedere alcoolemia, s-a deschis dosar penal privind infracțiunea de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, cercetările fiind continuate de Poliția Orașului Salcea.
Tot polițiștii de la Salcea au luat și măsura de reținere în arest a unui alt șofer pericol public, depistat în trafic în data de 5 octombrie.
Față de acesta s-a dispus continuarea urmăririi penale privind comiterea infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Marți după-amiază, inculpatul a fost pus sub acuzare pentru două infracțiuni și transportat sub escortă în arestul Poliției Botoșani.
După 24 de ore de arest urmează ca procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava să stabilească ce măsuri privative vor fi luate mai departe.