Suceveanca Antonia Seciu, proaspăt laureată a Festivalului Tinereții, de la Mangalia, a fost recompensată cu o excursie de trei zile la Bruxelles, Belgia.
Artista în vârstă de 13 ani a câștigat în cadrul competiției de la Mangalia, de la finele lunii august, trofeul secțiunii Folclor, 10 – 14 ani, (unde a interpretat „Hora gospodarilor” din repertoriul Margaretei Clipa) și premiul I la Folclor - Creație în stil tradițional (pentru care a ales „Sârba Grănicești și Siminicea” din repertoriul propriu).
Alături de alți 14 premianți ai competiției de la malul mării, Antonia Seciu a avut parte de trei zile memorabile în capitala Belgiei, cu un program variat care a cuprins vizite la principalele obiective turistice, la Parlament European, vizite de informare pe tema atribuțiilor și activității instituțiilor europene, cine oficiale etc.
„În Parlamentul European au fost întâmpinați de doamna Maria Grapini, europarlamentar, iar după ce au făcut un tur al acestuia, toți copiii au fost premiați pentru performanțele dovedite în cadrul Festivalului Tinereții. A fost o experiență unică, de neuitat pentru Antonia Seciu și pe această cale, ea mulțumește organizatorului festivalului, domnul Viorel Stoica, juriului și tuturor celor care i-au fost alături, au încurajat-o și susținut-o”, a arătat Steluța Seciu, mama Antoniei.
La rândul său, europarlamentarul Grapini a transmis: “Am acordat, cu bucurie, diplome și cărți, în Parlamentul European, câștigătorilor ediției a XX-a Festivalului Tinereții din Mangalia! Susțin competiția, educația și vocația tinerilor!”.
Studii și palmares bogate
Antonia Seciu este elevă în clasa a VII-a la Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava, diriginte prof. Loredana Pașcan, și absolventă a Școlii Populare de Artă „Ion Irimescu”, secțiunea canto popular, clasa prof. Alexandra Dumbravă.
De asemenea, este în anul II, la Chitară, tot la Școala Populară de Artă, la clasa prof. Laura Hreniuc, și elevă la Palatul Copiilor, secțiunea Canto popular, la clasa prof. Daniel Aneculăesei.
De un an și jumătate face parte din grupul tradițional „Dor”, coordonat de prof. Constantin Ieremie.
Eleva a început să cânte la vârsta de 6 ani, iar de atunci a participat la numeroase concursuri, festivaluri, evenimente, spectacole, emisiuni tv și de radio etc.
Pe 1 Decembrie 2023 a reprezentat Orașul Cetății de Scaun la Alba Iulia, iar în anul 2022 a fost Ambasador al Unirii.
Are în palmaresul său multe premii obținute la concursurile interjudețene, naționale și internaționale.
Redăm în continuare câteva premii obținute de artistă:
- premiul I, secțiunea muzică ușoară, la Concursul Național “Primăvara Artelor” Bacău, 2022;
- Premiul I Special, secțiunea muzică populară, la Concursul Național “Primăvara Artelor “ Bacău, 2022;
- Premiul I și titlul de Prințesa Sânzienelor la Festivalul Național “Regina Sânzienelor “ Bucovina, 2022;
- Premiul I - muzică patriotică, la Concursul Național „Fii star în țara ta”, 2022;
- Premii și trofeu, la Concursul Internațional “Festivalul Tinereții”, Mangalia, 2022 și 2023;
- Premiul I , secțiunea muzică populară la Concursul Național “Icoana Sufletului de Copil “Alba Iulia, 2023;
- Premiul II, secțiunea muzică populară la Festivalul Internațional de Muzică Populară și Dans pentru copii” Moineșteanca” Moinești, 2023;
- Premiul I, secțiunea muzică populară, la concursul “Tezaur Folcloric Bucovinean “ Suceava, 2023.