Managerul Centrului Cultural „Bucovina”, Sorin Filip, îndrăgit interpret de muzică populară, a fost sărbătorit joi, 3 octombrie 2024, la împlinirea unei frumoase vârste, de familie, prieteni, colegi, artiști.
El a fost surprins de către inițiatoarea proiectului „10 pentru folclor”, Mihaela Bârsan, care i-a dăruit un tort din partea echipei „10 pentru folclor”.
Managerul Sorin Filip se afla în sala de repetiții, alături de trupa de balet a Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu”, așa că toți l-au felicitat și i-au cântat „La mulți ani!”, adresându-i alese urări de sănătate multă și numai bucurii, alături de toți cei dragi.
De fiecare dată, susține artistul, își sărbătorește ziua de naștere și alături din „familia ansamblului sucevean”. „Ne pregătim intens pentru un spectacol la Timișoara, apoi vom avea evenimente și la Bacău. Așteptăm noua conducere a Consiliului Județean Suceava, pentru a vedea pe mai departe care va fi agenda noastră de evenimente. Până atunci, ne îmbogățim repertoriul cu multe surprize frumoase, pregătite pentru iubitorii de folclor”, a spus Sorin Filip.
Inițiatoarea proiectului „10 pentru folclor”, Mihaela Bârsan, a spus că are cu managerul Centrului Cultural „Bucovina”, Sorin Filip, o frumoasă și îndelungată colaborare instituțională, încă de când a pornit Caravana folclorului, acum 9 ani. „De-a lungul timpului, s-a mai întâmplat să avem și păreri diferite, însă întotdeauna am ajuns la un numitor comun și, împreună, am realizat zeci de întâlniri-spectacol în județul Suceava, și tot împreună am organizat edițiile speciale de Paște și de Crăciun la TVR. Îi mulțumesc pentru tot sprijinul oferit constant și necondiționat”, a transmis Mihaela Bârsan.