Președinte executiv al Organizației Municipale Suceava a PSD, consilierul local Dan Ioan Cușnir, consideră că primarul Sucevei, Ion Lungu, a demonstrat prin ceea ce a scris în broșura în care și-a prezentat realizările din ultimii 20 de ani că în toată această perioadă nu s-a gândit niciodată la binele sucevenilor, nu a pus bază pe echipa din jurul său, demonstrând astfel că nu a fost niciodată un lider adevărat. Dan Cușnir a spus că a citit și el „ceea ce fostul primar al Sucevei crede că este o carte”, intitulată „Ion Lungu, 20 de ani primar al Sucevei, un om de bună credință”. „Este o broșurică ușor de parcurs pentru că, la fel ca în <Capra cu Trei Iezi>, sunt mai multe fotografii decât text. Am recitit în speranța că am omis sau poate că nu am văzut ceva foarte important, cele mai importante referiri pe care ar trebui să le facă un lider adevărat”, a spus Cușnir. El a arătat că în cele 94 de pagini cu 77 de fotografii, Ion Lungu nu face nici o referire la echipă, la oameni, la colegi sau la colaboratorii pe care i-a avut. „Vedem fotografii cu Ion Lungu, dar nu vedem absolut nicio fotografie cu echipa care i-a fost alături 20 de ani. De fapt acesta este crudul adevăr despre Ion Lungu: s-a considerat important doar pe el, fără să îi pese de nimeni altcineva. Adevărul dureros pentru fiecare dintre cei care l-au votat fie și o singură dată este faptul că ei nu au însemnat nimic pentru Ion Lungu, fiind doar o masă de manevră ușor de manipulat în perioadele electorale”, a precizat președintele executiv al PSD Suceava. El a enumerat pe rând toate realizările prezentate în broșura lui Ion Lungu, subliniind faptul că la toate acestea primarul Ion Lungu vorbește doar despre el și nu spune nimic despre suceveni, angajații primăriei sau alți colaboratori.
„Așa cum scrie și în titlul <cărții>, Ion Lungu a fost <20 de ani primar al Sucevei>, dar nu a fost nicio clipă primar al sucevenilor. Ion Lungu se declara că fiind <un om de bună credință>, neavând de unde să știe că și Nero, Împăratul Romei, în nebunia lui, a crezut că este de bună credință atunci când a incendiat Roma în anul 64. Ion Lungu nu are de unde să știe că încă de la Alexandru cel Mare, întotdeauna realizările și victoriile sunt ale echipei, iar înfrângerile, eșecurile și nerealizările sunt asumate de către lideri”, a precizat Dan Cușnir.
El a făcut referire și la viitorul primar PSD al Sucevei, Vasile Rîmbu, despre care a spus că acesta a demonstrat la Spitalul Județean Suceava că este un lider adevărat, care a lucrat alături de o echipă de profesioniști. Cușnir este convins că Vasile Rîmbu va demonstra și la primărie că este un lider puternic care va construi o echipa redutabilă pentru Suceava. „Domnul Vasile Rîmbu va fi un primar al sucevenilor!”, a încheiat Dan Cușnir.