Tânărul care a dat foc casei în care locuia, la Frasin, în urma unor neînțelegeri în familie, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de Judecătoria Gura Humorului, în urma propunerii formulate de procurorii de la Gura Humorului.
Alexandru Pavel Gherasim a fost arestat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere.
Pompierii de la Gura Humorului au fost alertați, duminică seară, cu privire la izbucnirea unui incendiu la o casă din Frasin. Alarma la 112 s-a dat în jurul orei 20.50.
Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului au intervenit la incendiu cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor, ardeau generalizat acoperișul și mansarda locuinței, construită din lemn, cu învelitoare din tablă, cu pericol de propagare la două construcții anexe.
Echipajul medical a constatat că un bărbat în vârstă de 60 de ani, care locuiește în aceeași gospodărie, în bucătăria de vară de lângă cea care ardea, a suferit un atac de panică.
Este vorba de unchiul celui arestat acum pentru distrugere prin incendiere.
În scurt timp a fost identificat și autorul faptei.
Acesta a recunoscut faptul că a dat foc locuinței din cauza neînțelegerilor pe care le-a avut cu unchiul său și cu mama acestuia, care este plecată la muncă în Franța.
Incendiul a distrus chiar casa în care stătea autorul.
Pompierii au transmis că au salvat bucătăria de vară și magazia gospodăriei, cu bunurile aferente.