Prezența surpriză la evenimentul organizat, vineri, de către Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” și de instituția sub autoritatea căruia se află, Consiliul Județean Suceava, la finalizarea lucrărilor la noua secție Oncologie, a fost a lui Vasile Rîmbu.
Alături de președintele CJ, Gheorghe Flutur, și de managerul spitalului, dr. Alexandru Calancea, Vasile Rîmbu a fost prezentat de către șeful administrației județene ca „primar al Sucevei, plecat din această pepinieră”. Atât Rîmbu, cât și dr. Calancea au subliniat, însă, că a fost invitat și participă la eveniment în calitate de fost manager al spitalului, timp de 12 ani.
Flutur a arătat că proiectul construcției și dotării unui nou corp de clădire, adecvat numărului tot mai mare de pacienți oncologi care vin din județul Suceava și din județele vecine, l-a conceput împreună cu fostul manager și l-a continuat cu cel actual.
Vasile Rîmbu a mulțumit pentru invitația de a participa la finalizarea lucrărilor de la Oncologie, cu atât mai mult cu cât consideră că la Suceava este „inedit ca cineva care a inițiat un proiect să fie invitat la inaugurare”. Rîmbu a apreciat calitatea lucrărilor și nivelul de dotare din noua secție și a declarat că acestea sunt la nivelul unui institut de oncologie.
„Cei mai prodigioși ani din cariera mea profesională sunt cei 12 ani petrecuți la acest spital. Faptele de aici mi-au făcut o imagine care m-a ajutat foarte mult [în a fi ales în funcția de primar] și nu am avut nevoie de agenți electorali. Voi depune toată energia pentru a nu dezamăgi”, a declarat Vasile Rîmbu.
Acesta a subliniat meritul lui Flutur pentru susținerea financiară a construcției secției Oncologie și a mulțumit totodată consilierilor județeni de la toate formațiunile politice, aflați în funcție în perioada cât el a fost manager la spital, pentru susținerea în unanimitate și fără rezerve a tuturor proiectelor demarate și implementate de unitatea sanitară.
La evenimentul de vineri au luat parte, împreună cu singurul oncolog care mai lucrează acum în secție, dr. Doina Ganea-Motan, și trei tineri medici: dr. Natalia Gherasim Morogai, medic specialist oncolog al spitalului, aflată până anul viitor în concediu de îngrijire a copiilor (are gemeni), dr. Viorica Apăvăloaie și dr. Andreea Obreja, medici rezidenți în anul V la Iași, specializarea oncologie. Ambele rezidente sunt dorite la Suceava și intenționează ca de anul viitor să vină aici. „Vom forma o echipă tânără, plină de energie, care să onoreze această clădire fabuloasă”, a declarat dr. Gherasim Morogai, evidențiind că noul spațiu va contribui la creșterea calității serviciilor medicale oferite pacienților oncologici.
Au luat parte la eveniment, de asemenea, personal medical din spital, o parte dintre medicii care sunt și universitari la Facultatea de Medicină din cadrul USV, prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, consilieri județeni în funcție sau aleși pentru mandatul 2024-2028.
La manifestarea de vineri a avut loc și o slujbă de sfințire a noului pavilion, o ceremonie care în perioada celor 12 ani în care spitalul a fost condus de Vasile Rîmbu nu a fost organizată niciodată, inaugurările fiind exclusiv laice, sobre și scurte.
Noul corp de clădire pentru Oncologie va fi accesibil pacienților cel mai probabil din luna martie a anului viitor. În perioada următoare o comisie de specialitate va efectua recepția lucrărilor, după care încep procedurile de avizare specifice (ISU, DSP etc.).
Secția dispune de 86 de paturi, dintre care 12 sunt pentru îngrijiri paliative și 8 pentru aparținători, celelalte fiind destinate pentru spitalizare continuă și spitalizare de zi. Clădirea are parter și 4 etaje; ambulatoriul de specialitate funcționează la parter și la primul nivel, iar saloanele de îngrijiri paliative la ultimul nivel, unde sunt și cele 8 paturi pentru aparținători. Saloanele sunt cu unul, două și trei paturi, toate au baie proprie, adaptată pacienților cu nevoi speciale. Pe fiecare palier este câte o sală de mese, iar la ultimul nivel clădirea are o terasă generoasă.
Pavilionul nou de la Oncologie este legat de cel vechi printr-un tunel de sticlă.
Investiția este de 10 milioane de euro, finanțată de Consiliul Județean Suceava.
Proiectarea secției de Oncologie a fost efectuată de Moldproiect ASS Suceava, iar lucrările au fost executate de firma Antramicons. Administratorul Antramicons, Mugurel Munteanu, a declarat, la finalizarea execuției, că se simte „mândru de acest obiectiv atât de important pentru comunitatea noastră, realizat în termenul acordat”. Firmă a mai construit la spital ambulatoriul integrat (în 11 luni), a realizat reabilitarea și modernizarea secției Îngrijiri paliative, ambulatoriul de Boli infecțioase și compartimentul Medicină Nucleară, iar până în februarie 2026 trebuie să încheie lucrările de anvelopare a spitalului.