Un incendiu foarte puternic a izbucnit joi în comuna Fântâna Mare, focul cuprinzând construcții din două gospodării.
La fața locului au fost mobilizate, gradual, nu mai puțin de 13 autospeciale de stingere, de la subunitățile de pompieri Fălticeni, Dolhasca, Gura Humorului și Suceava, precum și de la serviciile voluntare Cornu Luncii, Baia, Boroaia, Bogdănești și Vadu Moldovei.
Incendiul a fost lichidat în totalitate în jurul orei 16.00, iar cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.
Pagubele rămase în urmă sunt foarte mari. ”Flăcările au afectat construcții din două gospodării, respectiv două locuințe și trei clădiri anexe, pe o suprafață estimativă de 400 de metri pătrați. Trei persoane, cu atac de panică, au primit asistență medicală, fără să fie necesar transportul la spital”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava.