Centrul Sucevei va găzdui începând de vineri și până duminică, 29 septembrie, o nouă ediție a Salonului Auto Bucovina. Pe esplanada Casei de Cultură din Suceava, pasionații auto și nu numai sunt așteptați să descopere printre cele 20 de mărci auto, cele mai reprezentative modele de autovehicule aduse de către cei 12 dealeri auto locali și naționali. Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava. Salonul Auto Bucovina, devenit un eveniment de referință în programul de expoziții și evenimente, reia o frumoasă și îndelungată tradiție a expozițiilor organizate într-un cadru unitar, dinamic și interactiv atât pentru participanți, cât și pentru vizitatori.
Vizitatorii vor avea ocazia să asiste și la prezentări de educaţie rutieră, cu susținerea Poliţiei Rutiere Suceava, a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucovina al Judeţului Suceava şi a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean “Bogdan Vodă” Suceava.
Totodată, cu sprijinul studenţilor de la Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” din Iaşi, în cadrul salonului va fi prezentat un simulator de accidente rutiere care are drept scop sensibilizarea conduitei preventive a participanţilor la traficul rutier, în scopul evitării consecinţelor cumplite ale accidentelor rutiere.
Salonul Auto Bucovina va fi deschis între orele 10:00 și 18:00, în toate cele trei zile ale evenimentului.