Dirijorul sucevean Alexandru Semeniuc a obținut Premiul I la secțiunea compoziție, în cadrul Concursului Internațional „Gheorghe Dima”, ediția XX. După deliberarea juriului, format din compozitorii Dan Dediu, László Tihanyi, Lasse Thoresen, Cristian Bence-Muk, Adrian Pop, cărora li s-a alăturat dirijorul Corului Filarmonicii de Stat „Transilvania”, Cornel Groza, au fost acordate următoarele premii: Premiul I: Alexandru Semeniuc (România, Suceava), pentru lucrarea „NOVA (Cantus Paradisi)”, Premiul al II-lea: Daniele Croce (Italia), pentru lucrarea „My beloved Son”, Premiul al III-lea: Zsolt András (Ungaria-România), pentru lucrarea „Ich trage Ruhe in mir”.
„A fost un concurs greu și cu greutate. Slavă Domnului pentru tot! Mulțumiri membrilor juriului și organizatorilor! Sunt onorat pentru faptul că această lucrare a devenit piesă impusă în finala Concursului Internațional de Dirijat Coral <Gheorghe Dima> în luna octombrie, acolo unde va avea parte de 5 abordări distincte. Acestea vor fi aduse la viață de către cei 5 dirijori finaliști ce vor conduce corul Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca”, a spus Alexandru Semeniuc, care este și dirijorul Coralei „Ciprian Porumbescu” Suceava.
Managerul Coralei „Ciprian Porumbescu”, Ionuț-Vichentie Ilisoi, a transmis că „acest succes remarcabil pe care l-a obținut Alexandru se alătură palmaresului său impresionant de premii, confirmând încă o dată talentul și devotamentul său artistic. Suntem privilegiați să avem la pupitrul dirijoral un caracter aparte și un om înzestrat precum Alexandru. Îi dorim multe alte realizări de excepție în continuare”.
Conform uaic.ro (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași), Alexandru Semeniuc s-a născut într-o familie de bucovineni din Rădăuți cu credința nealterată în Dumnezeu. El a știut încă din copilărie că va trebui, într-un fel sau altul, să slujească Bisericii. A ales Liceul Teologic din municipiul Suceava, iar patru ani mai târziu a mers la Iași, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, pe care a absolvit-o cu 9,92. A continuat la UAIC, cu un master, tot la Teologie.Acum studiază la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din lași. Alexandru Semeniuc compune muzică de mai mulți ani, timp în care a adunat zeci de melodii, dar și multe premii naționale și internaționale. Alexandru Semeniuca scris liturghie pentru cor bărbătesc, liturghie pentru cor mixt, diferite piese religioase, câteva madrigale pe text laic, de Mihai Eminescu etc. Pe partea de compoziție a cucerit și cele mai multe premii, dar a câștigat premii și ca dirijor, și ca solist. În 2018, când era încă student, Alexandru a câștigat Premiul II la Secțiunea Compoziție a Festivalului-Concurs „Lăudați pe Domnul!”, iar la ediția din 2022, a câștigat Premiul I.