Prăjiturile de la Belpan, torturile spectaculoase și produsele de patiserie și brutărie, mereu gustoase și proaspete, însoțesc evenimentele importante din familiile sucevenilor de aproape 30 de ani.
Pionieri în acest domeniu îmbietor, Belpan își respectă și astăzi angajamentul de a îndulci zilele tuturor celor care aleg deserturile lor sau de a oferi un produs de patiserie sau brutărie fraged și mereu proaspăt.
Peste 50 de angajați și un portofoliu de 280 de produse
Belpan Suceava a pornit la drum în urmă cu trei decenii, în 1994, axându-se pe fabricarea și comercializarea pâinii.
Cei care le treceau pragul întrebau tot mai des de „ceva dulce”, astfel că trei ani mai târziu, în 1997, au început să pregătească produse de cofetărie și patiserie.
Torturile și prăjiturile clasice - București, Amandină, Doboș, Bezea - au fost primele produse din vitrina Belpan, deserturi care au atras tot mai mulți iubitori de ceva dulce.
De atunci, portofoliul Belpan a ajuns la circa 280 de produse de cofetărie, patiserie și brutărie, o cifră impresionantă care denotă varietatea generoasă a ofertei de bunătăți. Peste 50 de angajați pregătesc zilnic bunătățile care ies din laboratorul Belpan.
Pe partea de cofetăriei, „vedete” sunt torturile - doboș, cu nucă, cu smântână, ciocolată cu vișine - bine cunoscute sucevenilor, preparate după un rețetar vechi, din 1960.
La acestea se adaugă sortimente noi, dictate de piață și tendințe (tort Oreo, Oreo cu fructe, tort cu iaurt, Snickers), care surprind în cel mai dulce și aromat mod.
Pe partea de patiserie, Belpan se remarcă prin rulouri cu cremă de vanilie, ștrudel cu fructe, croissant cu ciocolată în exterior sau interior etc., savuroase și proaspete în fiecare zi, în vitrine și în magazinele partenere.
Cât privește brutăria, Belpan pregătește pâine, colaci, colăcei pentru evenimentele de orice fel din viața clienților.
Candy baruri și torturi spectaculoase decorate de un artist plastic
Deserturile și torturile Belpan sunt perfecte pentru momente speciale, acestea putând fi aranjate și sub formă de candy bar, servite în cutiuțe cochete, personalizate sau pe platouri.
Pentru candy baruri se pregătesc prăjituri asortate, fursecuri, mini eclere, monoporții, macarons, brioșe, aranjate atractiv, pe suporturi elegante, cu bun-gust.
Mai mult, pentru torturi, un artist plastic cu studii de specialitate se ocupă de decorarea și ornarea acestora, după poze de referință dacă este cazul, redând cu fidelitate modelul dorit de client.
De partea cealaltă, pentru clipele mai puțin plăcute, Belpan poate veni în sprijinul clienților cu pachete de colăcei și colivă, gata ambalate, pregătite pentru invitați.
Detalii și informații la:
- 0745 125 891
- www.belpan.ro sau https://www.facebook.com/cofetariabelpan
- Str. 22 decembrie, nr. 15, Suceava.