Universitatea „Ștefan cel Mare” din municipiul Suceava a înregistrat un număr record de înscrieri în sesiunea septembrie a concursului de admitere 2024. Astfel, în cele câteva zile ale sesiunii de toamnă, peste 1.560 de candidați s-au înscris la unul dintre programele de studiu din oferta educațională a USV. Comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, conducerea universității a remarcat o creştere de aproximativ 30% a numărului de înscrişi. Dintre aceștia, mai mult de 1.100 s-au înscris la programele de licență, iar programele de masterat au atras peste 460 candidați. Calendarul sesiunii de toamnă la USV continuă cu înmatriculări până vineri, 20 septembrie 2024, ora 16.00, pentru ca cei declarați admiși să poată confirma locul ocupat.
Rezultatele înregistrate de USV în această a doua sesiune de admitere completează succesul din luna iulie și confirmă seria de recunoașteri internaționale de care se bucură instituția suceveană în ultimii ani. Numărul mare de înscrieri la profilele universității sucevene atestă faptul că eforturile permanente de a diversifica oferta educațională și de a o adapta cerințelor pieței muncii, susținute și de programul major de investiții pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale și sociale a universității, au generat aceste rezultate concrete.
Un nou modul de admitere pentru programe în sistem dual și alte programe de studii
În contextul creșterii interesului pentru oferta educațională a universității sucevene, conducerea USV a aprobat în cadrul Consiliului de Administrație organizarea unui nou modul de admitere pentru noile programe de studiu în sistem dual, dar și pentru alte programe de studii de licență și masterat.
Înscrierile pentru acest nou modul se vor desfășura în intervalul 20-21 septembrie 2024, între orele 08.00-12.00, ulterior urmând ca înmatriculările să se facă în data de 23 septembrie, în același interval orar.
Mai mult de atât, pentru studii universitare de doctorat s-a luat decizia organizării unei sesiuni suplimentare de admitere care a debutat miercuri, 18 septembrie, și va continua până pe data de 24 septembrie.