Ministerul Educației a stabilit calendarele evaluărilor de la sfârșitul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a, testări organizate pentru a surprinde stadiul de pregătire al fiecărui elev, evoluția lui, dacă și unde sunt probleme la nivel de școală sau de clasă.
Evaluările naţionale de la aceste clase ar urma să aibă loc între 13 și 29 mai, potrivit calendarului propus de minister.
Primii testați vor fi elevii de clasa a II-a. Aceștia vor susține pe 13 și 14 mai evaluarea la Limba română, scris și citit, iar la Matematică şi explorarea mediului pe 15 mai. Cele două testări vor dura câte 60 de minute.
Ministerul precizează că evaluarea la clasa a II-a este prima testare în cadrul căreia copilul este expus unor subiecte făcute de altcineva decât cadrul didactic cu care este obișnuit. Un alt obiectiv al evaluărilor este de a-i obișnui pe copii cu condițiile de examen.
Cât privește elevii de clasa a IV-a, calendarul evaluărilor este următorul: 20 mai – Limbă și comunicare, 21 mai – Matematică și științe ale naturii.
La clasa a VI-a, proba la Limba și comunicare este programată pe 27 mai, iar cea la Matematică și științe ale naturii pe 28 mai.
Testele pentru evaluarea naţională au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale, iar nivelul de dificultate este mediu.
Rezultatele obţinute nu se trec în catalog şi nu sunt făcute publice, ci au rolul de a verifica stadiului competenţelor evaluate.
Totodată, se va şti în ce măsură elevul şi-a însuşit elementele de bază specifice vârstei, insistându-se, ulterior, pe corectarea eventualelor dificultăţi. Rezultatele evaluării se transmit părinţilor elevilor şi vor fi puse în portofoliul educaţional al elevului.
„Așa cum am anunțat deja acum ceva timp, pentru o mai bună înțelegere a nivelului de competență al copiilor, de anul acesta, rezultatele la aceste evaluări vor fi consemnate sub formă de punctaje”, a anunțat Ligia Deca, ministrul Educației.
Testele sunt corectate în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate.