Medicii veterinari din județul Suceava se confruntă cu probleme în interacțiunea cu unii dintre crescătorii de oi și de capre, pe fondul panicii declanșate de pesta rumegătoarelor mici, o boală virală care afectează oile și caprele.
Pe fondul informațiilor false care circulă pe rețelele de socializare, unii crescători refuză să colaboreze cu medicii veterinari și se tem că animalele le vor fi ucise.
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava, a subliniat că nu există nicio suspiciune de focar în Suceava și nici în județele din apropiere.
O verificare a stării clinice a ovinelor și caprinelor nu înseamnă că sunt și suspiciuni de boală.
”Mai avem și o altă problemă, dacă mor una-două oi într-o exploatație nu înseamnă neapărat că este vorba de pesta rumegătoarelor mici. Sunt atâtea alte boli care se pot manifesta și de aceea este important ca sucevenii să fie deschiși la colaborarea cu noi, să anunțe medicul veterinar dacă au animale bolnave sau mortalități”, a subliniat Sorin Mihai Voloșeniuc.
Începând cu data de 6 septembrie, în România au fost instaurate o serie de restricții cu privire la circulația ovinelor și caprinelor.
Toate rumegătoarele mici care intră pe teritoriul României sunt plasate în carantină și, suplimentar, sunt testate serologic și virusologic individual, pentru determinarea virusului pestei micilor rumegătoare. De asemenea, este interzis și deloc recomandat ca un crescător din Suceava să cumpere animale din sudul țării, de exemplu.
În cazul în care crescătorul vrea să dea animalele la abator însă, se poate face tranzitul, dar cu un aviz și o supraveghere sanitar-veterinară.
Doctorul Voloșeniuc a mai subliniat că nu există interdicții pe linia circulației oilor de la stânele de vară la adăposturile de pe timp de iarnă.
Primele cazuri de pestă a micilor rumegătoare din Europa au apărut acum câțiva ani în Bulgaria, iar din iulie s-au confirmat primele cazuri și în România, în Tulcea.
Pe 9 septembrie, în România mai erau active 47 de focare de pesta rumegătoarelor mici (PRM), din cele 64 confirmate la nivel național. Au fost stinse 17 focare, dintre care 10 focare în județul Tulcea, 6 în județul Constanța și un focar în județul Ialomița.
Focare s-au înregistrat până acum în Dobrogea și în Timiș și Ialomița.
Județul nostru este, așadar, măcar deocamdată, departe de focarele din țară.
Suceava este un județ cu efective medii de oi și capre la nivel național. Undeva la 230.000 de oi și 15.0000 de capre sunt crescute în județ, evident cifra vizând efectivele înregistrate oficial.
Apariția bolii este o lovitură în condițiile în care piața de export carne de oaie din România a atins anul trecut 600 de milioane de euro, iar anul acesta urma să ajungă la 800 de milioane de euro, cu potențial de creștere spre un miliard de euro.
Crescătorii de oi și de capre sunt sfătuiți să nu cumpere efective noi în această perioadă.
Semnele clinice ale bolii sunt tuse, diaree, dificultăți de respirație, bot și nări uscate și crăpate, secreții nazale și oculare și febră.
În cazul apariției unor suspiciuni, crescătorii sunt rugați să anunțe imediat un medic veterinar.
La capre, mortalitatea este de 70%, iar la oi de peste 50%.
Pentru pesta rumegătoarelor mici tratamentul este doar simptomatic, supraviețuirea depinzând de rezistența animalului.