Pompierii de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Frătăuții Vechi au constatat că în noaptea de sâmbătă spre duminică, după miezul nopții, o persoană neidentificată a încercat să fure autospeciala mică din dotarea unității locale.
Este vorba de o autospecială fabricată în 1976, dar încă folosită de pompierii voluntari. Pare puțin probabil să fie vorba de o tentativă de furt clasică, ci mai degrabă de o glumă proastă a celui care dorea poate doar să o pornească ori să facă o plimbare cu ea.
Ce este cert e că persoana necunoscută a intrat în mașină, dar a fugit după ce nu a mai putut opri butonul care a pornit girofarul.
”O persoană neidentificată până acum a încercat să fure autospeciala mică de pompieri din dotarea S.V.S.U..
A reușit să producă daune autospecialei, făcând-o indisponibilă în caz de incendiu. RUȘINE!!!”, a transmis pe pagina sa de Facebook Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Frătăuții Vechi.
Contactat de Monitorul de Suceava, șeful S.V.S.U. Frătăuții Vechi, Ciprian Covașă, a precizat că pare a fi mai degrabă o glumă proastă a unui localnic, care nu se știe ce a vrut să demonstreze.
Potrivit acestuia, hoțul a mutat mașina doar aproximativ un metru și a fugit când nu a mai putut opri semnalele acustice.
El a mai spus că deși mașina este din 1976 pornește foarte ușor și este în continuare utilă serviciului voluntar din comună. Acesta a mai apreciat că problemele tehnice ale mașinii pot fi remediate în următoarele zile.