Doi indivizi care se ocupau cu vânzarea de hașiș și canabis pe piața din județul Suceava, marfă adusă din Spania, și-au aflat vineri pedepsele pe care le au de executat.
Ioan-Alin Mîndrilă a fost găsit vinovat pentru infracțiunea de constituire de grup infracțional organizat, pentru care a primit un an de închisoare, dar și pentru infracțiunea de introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, pentru care a fost condamnat la 2 ani și 6 luni.
De asemenea, a fost găsit vinovat și pentru două infracțiuni de trafic de droguri de risc, fără drept, pentru care a fost condamnat la 1 an și 10 luni, respectiv 2 ani și 2 luni.
Pedeapsa finală rezultantă este 4 ani şi 2 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie.
În același dosar a mai fost judecat și Petrică Remus Condurat, fost Ududec. Acesta a fost condamnat la un an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, respectiv 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept.
Tribunalul Suceava i-a mai aplicat o pedeapsă de 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, fără drept, dar și una de 2 ani şi 2 luni de închisoare pentru aceeași infracțiune.
Pedeapsa finală în cazul lui Condurat, fost Ududec, este tot de 4 ani și 2 luni de închisoare cu executare în penitenciar.
Mai trebuie spus că ambii condamnați sunt arestați din mai 2023, iar soluția pronunțată de Tribunalul Suceava nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava.
Ioan-Alin Mîndrilă, de 40 de ani, și Petrică Remus Condurat, fost Ududec, de 40 de ani, ambii din Câmpulung Moldovenesc, au fost reținuți în mai 2023, ocazie cu care polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Suceava au derulat și 13 percheziții domiciliare.
”La începutul anului 2022, a fost constituit un grup infracțional organizat, care a acționat, până în luna august 2022, în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional și intern de droguri de risc. Grupul infracțional organizat a procurat cantități importante de canabis și hașiș din Spania pe care le-a expediat prin intermediul unei firme de transport către România, coletele fiind ridicate din municipiul Câmpulung Moldovenesc, unde au fost depozitate și porționate, în vederea comercializării consumatorilor din această localitate și din localitățile învecinate”, se arăta într-un comunicat al DIICOT Suceava.