N-ai economisit... vine Dan!

Un subiect care revine periodic în dezbaterile publice neoficiale (sfada la cârciumă numită elegant!) este legat de independența economică sau, cum se spunea până în 1990, "societatea (socialistă?) multilateral dezvoltată": independența economică este văzută de cei care o clamează (total fals!!) ca dezvoltarea tuturor ramurilor și subramurilor economiei și țara să producă, cum metaforic se exprimă nostalgicii, "de la scobitori până la locomotive". Acoperirea tuturor necesităților din producția proprie, specifică feudelor medievale, a fost urgent necesară în URSS după Revoluția din octombrie, că țara era supusă unui embargou total (nu ca acum). Cu imensele sale resurse și cu furtul masiv de tehnologie din vest, Rusia bolșevică a reușit să-și asigure o bună parte din necesitățile economiei, neglijând pe cele ale populației care chiar murea de foame la propriu (vezi Holodomor-ul). Comuniștii români și în primul rând Ceaușescu au preluat această teză, deși România nu era nici pe departe în situația URSS-ului interbelic. Cred că tovarășii din România au fost înspăimântați de o extindere a CAER (planul Valev?!), care prevedea sarcini specifice fiecărei țări din "lagărul socialist", țării noastre revenindu-i, după dorința Moscovei, un rol periferic de furnizor de materii prime și alimente. Spre exemplu, se pare că România trebuia să contribuie la construcția unui autoturism CAER cu tapițeria. Până la urmă, tot la exportul de alimente și produse industrializate la prețul sub cheltuielile de fabricație am ajuns (dumping), dar asta datorită ideii absurde de a produce totul în țară. Dar am scăpat de poziția de "gubernie economică" a URSS, ca și celelalte state "surori" comuniste (mai mult datorită lor am reușit).

După Revoluție, mai precis după schimbarea de anvergură de după 1996, România a început demersurile pentru o nouă integrare, cea în UE. Și acest parcurs s-a efectuat fără "ajutorul frățesc" al tancurilor americane (pe care bunicii le așteptau după război!). A fost dorința unor politicieni adevărați (aș îndrăzni să-i numesc "oameni de stat", specie dispărută acum) și în urma unui consens cvasigeneral al românilor. Aderarea la UE și NATO le consider cele mai bune opțiuni strategice pentru România. Înjurați-mă! În actuala alianță politică economică (UE) integrarea cuprinde producția, circulația monetară (chiar moneda unică), dispariția barierelor vamale (piața unică) etc. Deși trebuie să respectăm regulile "clubului" (unele extrem de birocratice), avantajele sunt imense. Am început, benevol, cu "industriile periferice" (textile, subansamble, produse din lemn etc.) și odată cu atragerea investitorilor "adevărați" (nu cei din est și lumea arabă) am început să devenim un competitor respectat pe piața auto, IT etc. Economia funcționează (nu și cea cu capital de stat) fără ordine de la Bruxelles sau Berlin. Iar locul nostru într-o economie europeană, pusă în poziția de a concura cu cele americană și chineză, începe să fie conturat. Integrarea României, ca și a celorlalte state europene în UE, se face în funcție de resurse materiale și umane, poziție geostrategică (la Marea Neagră), dar și de modulul în care știm să ne valorificăm atuurile pe plan legislativ și administrativ (legi clare și stabile, birocrație eficientă). Birocrația și legislația sunt clar în urmă.

Într-o lume a schimbărilor foarte rapide datorate progresului tehnologic, dar și a atacurilor la adresa stabilității planetare (Ucraina, Orientul Mijlociu), integrarea economică, politică, militară sau diplomatică este absolut necesară, deși presupune o cedare din suveranitatea în accepțiunea clasică! Real, dar preferabil incontestabil!! "Splendida neutralitate" a dispărut! Și economia autarhică!

Dan Strutinschi