Caz șocant descoperit miercuri după-amiază, la Zamostea, în casa în care locuiau o bătrână în vârstă de 85 de ani și fiul ei, în vârstă de 55 de ani.
O vecină a sunat la 112 și a anunțat că mama și fiul sunt morți în casă.
La fața locului s-au deplasat două echipaje de ambulanță care au constatat decesul celor două persoane.
Echipa operativă a poliției deplasată la fața locului a constatat că în locuință nu sunt urme de răvășire. Nici pe corpurile celor doi nu au fost identificate urme de violență. Nu s-au găsit elemente așadar cu privire la o faptă cu violență.
Polițiștii au găsit însă indicii clare ale faptului că cei doi ar fi consumat spirt medicinal. Nu s-au tras însă concluzii, dar se bănuiește că moartea ar fi fost produsă de o intoxicație cu spirt medicinal.
Cei doi au fost găsiți morți în camere diferite, pe pat.
Din primele cercetări ale poliției a mai rezultat că cei doi erau vizitați periodic de rude din municipiul Suceava, care obișnuiau să le aducă alimente.
Polițiștii au deschis un dosar penal și au dispus efectuarea necropsiei, care va aduce lămuriri suplimentare privind cauza decesului.
Conform certificatelor de constatare a deceselor, în cazul ambilor acestea s-au produs din cauza insuficienței cardio-respiratorii acute, plus a aterosclerozei sistematice în cazul femeii, respectiv cardiopatiei dilatative în cazul bărbatului. Cauza care a declanșat decesul celor doi urmează a fi stabilită în urma rezultatelor probelor toxicologice recoltate la autopsie.