Comuna Putna a devenit în weekendul trecut capitala folk-ului românesc. Timp de două zile, în parcul de lângă Chilia lui Daniil Sihastru de la Putna a avut loc ediția a V-a a Festivalului Național de Folk ”Ridică-te, Ștefane!”, care a dat prilejul publicului sucevean să se bucure de concertele susținute de unii dintre cei mai îndrăgiți interpreți de folk, Alifantis & Zan, Ducu Bertzi & friends, Walter Ghicolescu & Adrian Grădinaru, Focul Viu, Vali Șerban, Florin Săsărman și Mihaela Popescu & Roje. Sâmbătă, 24 august, au urcat pe scenă Mircea Baniciu & Band, Mircea Vintilă, Andrei Păunescu & trupa Totuși, Vanghele Gogu, Cătălin Stepa, Magda Pușkaș și Cristian Buică.
Festivalul a fost organizat de Primăria Putna, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Suceava și Club Rotary Suceava Cetate și în colaborare cu Asociația Culturală ”Fair”. Pe parcursul celor două zile, concertele artiștilor au fost urmărite de câteva mii de spectatori veniți din tot județul, dar și din țară, ceea ce arată că acest eveniment devine de la an la an unul dintre cele mai importante festivaluri de folk din țară.
„În weekendul care a trecut, Putna a fost gazda unuia dintre cele mai frumoase festivaluri ale Bucovinei. <Ridică-te, Ștefane!> aduce mereu pe scenă la Putna artiști consacrați ai muzicii folk. Ajuns la a V-a ediție, festivalul are ca scop promovarea muzicii de calitate și mai ales transmiterea acestui gen muzical către generațiile tinere. Anul acesta a fost o reușită în primul rând pentru că ne-am bucurat de un public numeros, dar și pentru faptul că pe scenă au evoluat tineri pasionați de această muzică. Faptul că a fost o ediție de succes o spun miile de spectatori prezenți în parcul de la Chilia lui Daniil Sihastru, cel mai mare număr din istoria festivalului, care a venit să se bucure de o atmosferă specială pe care Festivalul Național <Ridică-te, Ștefane!> o oferă an de an. Le mulțumim artiștilor de pe scenă, celor prezenți și mai ales celor care au pus umărul ca acest eveniment să se întâmple din nou”, a transmis echipa Club Rotary Suceava Cetate, care s-a implicat în organizarea festivalului.
Despre Festivalul „Ridică-te, Ștefane!” de la Putna a vorbit și poetul Sorin Poclitaru, de la Asociația Culturală FAIR, organizator și prezentator al evenimentului, care a ținut să remarce faptul că dacă acest festival de la Putna nu ar fi existat, „am fi fost mai săraci”. „Oamenii vor înțelege cândva că folkul este ancora de care lumea asta în derivă are nevoie pentru a nu se duce la vale. Acolo e esența spiritului omenesc, acolo e legătura omului cu viața. Dacă festivalul de la Putna n-ar fi existat, am fi fost mai săraci. În inimă și în gând. Dar există și merge înainte. Cu umărul pus de cei care înțeleg că nimic nu se face singur, ci împreună cu oamenii care întorc spre societate o parte din ce au primit de la ea. Mulțumim că existați, oameni faini, mulțumim că încă mai credeți în nebunia noastră frumoasă. Să ne vedem cu bine la anul și să construim o alta <Cetate> de spirit și simțire românești”, a spus Sorin Poclitaru.
Ediția a VI-a a Festivalului „Ridică-te, Ștefane!” de la Putna ar urma să aibă loc în perioada 29-30 august 2025.