Liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a continuat marți criticile la adresa președintelui PNL Suceava și al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, despre care spune că nu a înțeles încă ce vor sucevenii, motiv pentru care aceștia l-au sancționat la ultimele alegeri locale. Ioan Stan a spus că suceveni nu și-au dorit imposibilul de la mandatele lui Gheorghe Flutur de președinte al Consiliului Județean Suceava. „Au vrut drumuri judeţene bune, investitori, locuri de muncă, fonduri europene accesate de Consiliul Judeţean, mai puţine hore şi să nu mai bateţi câmpii cu proiecte fără sens. Nimic din toate acestea nu le-aţi oferit în aceşti ani, de când vă aflaţi la conducerea judeţului. În aceşti ani sucevenii au văzut doar un veritabil demagog, pe care l-au trimis la plimbare cu ocazia alegerilor locale şi tot la plimbare vă vor trimite împreună cu partidul pe care îl conduceţi, la alegerile parlamentare”, a precizat Stan.
El a ținut să facă referire și la miliardele de euro despre care Gheorghe Flutur spune că au fost atrase în județ în mandatele sale, precizând că acestea nu sunt „moștenirea” acestuia, ci reprezintă munca primarilor. „Muncă pe care aţi încercat să le-o furaţi, pentru a câştiga un nou mandat. Nu a ţinut schema! Sucevenii ştiu cine şi cum au adus bani în comunităţile locale. Alţii erau cu munca, în timp ce dumneavoastră eraţi numai cu fotografiile. În acest timp, în loc să faceţi treabă, ne-aţi tot invitat la discuţii ba pe mine, pe Simion, ba pe alţii. Dar despre ce să discutăm cu dumneavoastră? Despre noul CD cu strigături? Despre cartea dlui Ciucă? Despre desenatul drumurilor pe hârtie? Despre cum să eşuăm la atragerea fondurilor europene? Despre <oacaca-uri>? Despre cum să scriem cu oi pe dealuri? Despre hore şi festivaluri? Că alte subiecte oricum nu vă interesează”, i-a transmis Ioan Stan președintelui Consiliului Județean Suceava.
Liderul PSD Suceava a amintit și de faptul că în aceste condiții, social-democrații au mandatat să candideze împotriva lui Gheorghe Flutur un tânăr pe care acesta l-a caracterizat drept „imatur politic” și despre care a inventat câte şi mai câte, dar care l-a învins fără drept de apel. „Sucevenii nu vă mai vor! A fost vot masiv anti-Flutur. Dar cu toate acestea, emiteţi pretenţii şi critici, deşi inclusiv colegii dumneavoastră de la centru v-au spus că invinşii trebuie să stea la locul lor. Şi pentru că vă preocupă activitatea mea, vă informez că în continuare îmi ocup timpul rezolvând problemele cetăţenilor şi ajutând primarii să aducă fonduri în judeţul Suceava, ca să aveţi cu ce vă lăuda. Că singur nu aveţi cu ce, decât în fantasmagoriile dumneavoastră”, a declarat Ioan Stan.
El a făcut referire și la îngrijorările lui Gheorghe Flutur cu privire la activitatea actualului ministru al Agriculturii, precizând că nu a uitat ce a făcut acesta atunci când a deținut conducerea ministerului. „Şi poate nu ar strica o scurtă trecere în revistă a activităţii avute pe acest post şi să informăm cetăţenii despre cât aţi <ajutat> judeţul Suceava de pe această poziţie. Dar asta rămâne pe data viitoare şi numai dacă insistaţi să-mi amintesc”, a încheiat Ioan Stan.