Reîntoarcerea "acasă"

Iată că după o lungă şi grea suferinţa, exilat ba de COVID, ba de restaurări, Festivalul de Rock a revenit anul acesta "acasă", adică în locul unde debuta, în urmă cu 14 ani: în şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun, loc îndrăgit atât de public,cât şi de muzicienii care au apucat să cânte aici măcar o dată. Mi-au spus-o şi în acest an doi dintremembrii grupului Masterpiece (Metallica tribute band),care în urmă cu mulţi ani au cântat cu alte grupuri aici şi aşteptau plini de emoţie revenirea în şanţ. Ediţia 2024 a avut drept organizator Muzeul Naţional al Bucovinei (rămas de ani buni drept unic organizator al evenimentului care încheie şirul de festivaluri cu care ne umple lunile de vară), proiectul "Cetatea de Rock a Sucevei" fiind aprobat şi finanţat de Consiliul Judeţean Suceava. 

Experienţa de 14 ani a domnului Emil Ursu (ce manager de evenimente rock ar fi putut deveni!), directorul Muzeului Naţional al Bucovinei, l-a condus în acest an către o formulă de desfăşurare care e categoric cea mai bună din întreaga istorie a evenimentului: 3 seri de concerte, cu câte 3 nume pe seara, dintre care cel puţin unul a fost capul de afiş. S-a depăşit astfel ţinta fixată, aceea de 5.000 de spectatori, ceea ce mă face să sper că anul viitor vom stabili un nou record. 

Deschidere cu două vârfuri

Prima seară a fost chiar cea cu două nume importante, ambele putând fi considerate "headliner": Trooper şi Iris, după ce deschiderea a fost făcută de Vandaal, grup bucureştean cu numai 2 ani de existenţă. Trooper au fost cade fiecare dată excelenţi, sucevenii având toate motivele din lume să-i iubească fără reţinere. Reciproca e şi ea valabilă! Pentru mine, Trooper a fost cel mai bun grup din Festival, cu excepţia galezilor lui Phil Campbell,care au încheiat evenimentul. Iris a atras mare parte din public, alcătuit fie din nostalgicii epocii "Bună seara,prieteeeeeni!", fie din puştime doritoare de a da ochii cu legendele rock-ului românesc, steag pe care Iris sunt cumva obligaţi să-l poarte după plecarea lui Nicu Covaci, în amintirea căruia aproape toţi cei urcaţi pe scenă au spus câteva cuvinte din suflet. Spre surprinderea mea, "juniorii" ştiau piesele clasice ale Irişilor parcă mai bine decât cei mai în vârstă, lucru firesc de altfel, fiindcă de la o vreme te mai lasă memoria (v-o spune prezentatorul evenimentului, unul care acuşi împlineşte 71 de ani!).

Seara Alternosferei

Cea de a doua seară a început cu We Are Numbers, grup de metalcore din Braşov, a continuat cu grecii HellPass din Salonic (din cei 4, niciunul nu ţine cu PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, campioana Greciei, huooooo!),care nu m-au dat deloc pe spate, şi i-a avut drept cap de afiş pe favoriţii eterni ai puştimii (mă rog, şi ai multor adulţi!), foştii moldoveni numiţi Alternosfera, deveniţi români 100% de când s-au mutat la Sibiu. Nu i-am respectat solicitarea lui Marcel Bostan, liderul şi vocalistul trupei, care mă rugase să spun la prezentare că unul dintremembrii grupului este un măgar! Pe scurt: a fost delir, toată lumea a cântat vers cu vers, alternosfericii fiind, e clar, cala ei acasă. 

Final de excepţie

Masterpiece, tribute band-ul Metallica,a fost foarte bun, italienii Methedras din Monza şi-au făcut şi ei treaba bine, dar toată lumea aştepta cu emoţie concertul de final, al grupului galez Phil Campbell & The Bastard Sons, mai ales fiindcă Phil a fost, timp de 31 de ani, între 1984 şi 2015, chitaristul grupului legendar Motorhead. Alături de el,"bastarzii", 3 la număr, sunt chiar fiii lui, singurul ne-Campbell fiind vocalistul Joel Peters. A fost o demonstraţie de profesionism, de măiestrie, concertul fiind fără reproş. Phil e clar un mare chitarist, "bastarzii" îi calcăpe urme, vocalistul - un excelent entertainer. Au cântat piese de-ale lor, unele şi de la Motorhead, ba chiar şi un cover la "Heroes" al lui David Bowie. Cred că ar mai fi cântat, că le-a priit atmosfera, dar avionul pe care îl aveau la ora 1 i-a gonit de pe scenăla 23:15. Ne-au rămas însă în străfundul inimii.

Pentru mine, care urc pe scenă ca prezentator de la început, din 2011, cea de acum a fost o ediţie grozavă, între primele 3, dacă nu cumva chiar cea mai bună. Peste toate, publicul a fost o încântare, participând entuziast şi neapărând niciun incident, de nicio natură, în nicio seară, pentru care le aduc tuturor mulţumiri respectuoase. 

Mulţumiri şi prietenilor de la Legio Phoenix, care au contribuit consistent la bunadesfăşurare a Festivalului, precum şi Jandarmeriei, ISU, Poliţiei, Poliţiei Locale şi firmei de pază, toţi făcându-şi datoria elegant şi civilizat. Ne revedem la anul. Tot în şanţ!