Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a participat, duminică, la deschiderea ediției de anul acesta a evenimentului Sărbătoarea Muntelui de pe masivul Rarău, care închide manifestările organizate în luna august în județ de Luna Diasporei. Alături de Gheorghe Flutur, la deschiderea Sărbătorii Muntelui, a fost prezentă campioana olimpică la canotaj Ancuța Bodnar.
Sărbătoarea Muntelui a avut loc duminică, în Munceii Rarăului, câteva mii de persoane participând la spectacolele folclorice care au avut loc, dar și la târgul meșterilor populari. În cuvântul său de deschidere, Gheorghe Flutur le-a transmis celor prezenți că Sărbătoarea Muntelui este una dintre inițiativele sale, alături de alte evenimente precum Paștele în Bucovina, Crăciun în Bucovina, Hora Bucovinei sau Pelerin în Bucovina. „Să știți că mi-am pus întrebarea de ce sărbătorim muntele și pe munteni. Pentru că merită. Mai mult de jumătate din suprafața județului Suceava este munte, cu sate, cu oameni gospodari cu care noi ne mândrim”, a spus Flutur.
El a precizat că la finalul lunii septembrie va fi finalizat și punctul de belvedere de pe Piatra Șoimului, de pe Rarău, de unde se va putea vedea cea mai frumoasă panoramă din România. Președintele CJ Suceava a făcut referire și la investițiile în modernizarea drumurilor către Rarău și din cele din zona de munte a județului. „Mă gândesc că Rarăul l-am deschis tot eu și din Pojorâta, și de pe Izvorul Alb, iar astăzi există acces către vârf și avem și o parcare civilizată. Merită să sărbătorim Rarăul, dar nu numai. La poalele Rarăului legăm Câmpulung Moldovenesc de Codrii Seculari de la Slătioara. S-au tăiat acești munți cu drumuri frumoase ca să putem ajunge în vârful muntelui. Mergeți pe Măgura de la Mălini, unde este aproape gata superbul drum din Baltagul, tot acum făcut de noi. Terminăm drumul de la Bilbor spre Toplița, tot făcut de noi, apoi drumul de pe Valea Someșului, la Grădinița – Coșna și multe alte investiții. Am făcut drumuri ca să ajungem în zonele frumoase, și la muncă, și la sărbătoare. De multe ori mi s-a reproșat că am făcut prea multe sărbători. Nu sunt multe. Duminica merită și muntenii mei dragi să sărbătorească”, a declarat Gheorghe Flutur.
- Ancuța Bodnar: „Vă invit pe fiecare dintre voi cu mare drag să veniți în Bucovina pentru că aici este cel mai frumos”
Președintele CJ Suceava a invitat-o alături de el pe campioana olimpică Ancuța Bodnar, precizând că aceasta este unul dintre „briliantele muntelui”, fiind originară din Vatra Moldoviței. „Muntele mai are și alți proaspeți campioni cu medalii de aur. Și campioana de la Frasin, Roxana Anghel, Ioana Cozmiuc de la Câmpulung Moldovenesc, sau campionul nostru de la Broșteni, Andrei Cornea. Muntele dă oameni gospodari, oameni aleși, artiști, dă folclor și dă campioni. Felicitări, Ancuța, și mă înclin în fața ta”, a mai spus Flutur.
El a invitat-o pe medaliata cu aur la Olimpiada de la Paris să le transmită un mesaj celor prezenți. Ancuța Bodnar a ținut să sublinieze faptul că Bucovina are cele mai frumoase sărbători și este o zonă renumită în țară și nu numai. „Toate aceste lucruri i se datorează domnului președinte pentru că el a avut grijă să aducă Bucovina la un punct așa de înalt. Noi, sportivii, facem tot posibilul să aducem România și Suceava pe primul loc, pentru că suntem foarte mândri de zona din care venim. Vă invit pe fiecare dintre voi cu mare drag să veniți în Bucovina pentru că aici este cel mai frumos”, a spus Ancuța Bodnar.
În final, Gheorghe Flutur a ținut să mai precizeze că „Bucovina știe adevăratul aur. Aurul este Ancuța Bodnar. Cred că ați înțeles bine ce am vrut să spun”.