Un adolescent în vârstă de 17 ani a murit în cursul zilei de vineri după ce a intrat să se răcorească într-un iaz. În ziua respectivă, la orele amiezii, un bărbat din comuna Mitocu Dragomirnei a mers la un amic din satul Sârghiești, comuna Todirești. Împreună cu el a mers și nepotul în vârstă de 17 ani.
Când au ajuns la proprietatea respectivă, unde este amenajat un spaţiu de agrement, respectiv foişor, grătar şi iaz, minorul a anunțat că va intra în apă pentru a face o baie. Atât unchiul, cât și proprietarul l-ar fi avertizat să nu intre în apă, numai că băiatul a ignorat aceste sfaturi. Din păcate, la scurt timp după ce a intrat în apă s-a înecat. A fost scos la mal destul de repede de cei doi adulți, care au demarat și manevrele de resuscitare. Ulterior a ajuns și un echipaj al Serviciului de Ambulanță al Județului Suceava, dar nu de la Suceava, cum era firesc, ci tocmai de la Fălticeni. Eforturile cadrelor medicale s-au dovedit inutile, iar decesul a fost declarat puțin după ora 15.00.