Săptămâna 12-16 august, de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, a fost consacrată noilor elevi ai liceului, care au avut prilejul de a-și cunoaște mai bine atât viitorii colegi, cât și liceul în care vor petrece următorii patru ani.
Școala de vară „Vara Ștefaniștilor”, pusă la cale de elevii mai mari, a vizat integrarea bobocilor în noul mediu școlar, prin joc și socializare, prin activități nonformale.
„Pe parcursul întregii săptămâni, bobocii au participat la o serie de activități interactive, menite să le ofere o primă impresie despre ce înseamnă să fii ștefanist.
Alături de voluntari entuziaști, aceștia au avut ocazia să lege prietenii, să descopere talente ascunse și să interacționeze cu unii dintre profesorii colegiului”, au menționat organizatorii.
Programul școlii de vară a fost diversificat și atrăgător, incluzând activități precum „Ce spun ștefaniștii”, unde elevii mai mari au împărtășit experiențe și sfaturi prețioase, „Triviador” și „Treasure Hunt”, care au încurajat spiritul de echipă și competiția prietenoasă.
Seara de „Ștefaniștii au talent” a fost un adevărat spectacol, unde noii veniți și-au putut demonstra abilitățile artistice, iar atelierele de muzică, sport și debate au oferit ocazia de a explora diverse pasiuni.
Unul dintre punctele culminante ale săptămânii a fost „Murder Mystery”, organizat de trupa Pi, unde elevii au trebuit să dezlege un mister complicat, testându-și perspicacitatea și capacitatea de a lucra în echipă, au mai povestit organizatorii.
De asemenea, „Escape Room” a adus un plus de adrenalină, punându-le la încercare creativitatea și abilitatea de a gândi rapid.
Prin toate aceste activități, noii ștefaniști au avut ocazia nu doar să se familiarizeze cu mediul liceului, ci și să își dezvolte încrederea în sine și să își formeze primele legături care, cu siguranță, vor rezista pe parcursul anilor de liceu.
„<Vara Ștefaniștilor> a fost nu doar o introducere în viața de licean, ci și un prim pas spre construirea unei comunități unite și solidare, care să-i ghideze pe noii elevi în această nouă etapă din viața lor.
A fost <o săptămână care s-a simțit cât o vară întreagă>”, au mai punctat organizatorii.