Un depozit de materiale de construcții din satul Stamate, comuna Fântânele, a fost cuprins de un incendiu, joi după-amiază. Incendiul a izbucnit în urma unui foc în aer liber, pentru arderea gunoaielor, care s-a extins spre depozitul de materiale și clădirea acestuia, dar, din fericire, pompierii au localizat focul la timp, pagubele fiind limitate.
Pompierii au intervenit cu 5 autospeciale cu apă. La sosirea acestora, flăcările se manifestau la etajul și la acoperișul clădirii cu destinație mixtă (birouri și depozit materiale).
A ars, parțial, astereala din lemn a acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Au mai ars și s-au degradat învelitoarea acoperișului, materiale combustibile de la etaj, porțiuni din fațada clădirii și altele.
Din fericire, prin intervenția promptă a pompierilor, incendiul a fost localizat și lichidat la timp, astfel încât au fost salvate restul clădirii, cu o suprafață de peste 500 de metri pătrați, bunurile din interior, dar și altele, depozitate în exterior.