Când le este rușine?

Într-un an electoral, comportamentul demnitarilor, acum și în postura de candidați, este mult mai vizibil, iar noi, electoratul, le urmărim cu atenție reacțiile și mesajele. Și este normal, pentru că scadența la patru ani (sau la cinci, ca în cazul președintelui) este ocazia așteptată ca votanții să-și exprime la urne aprecierea prestațiilor lor în funcții alese sau numite. Cum ne conving candidații de bunele lor intenții, de priceperea și hărnicia care îi caracterizează? În general, prin discursuri, "coborât în stradă" din birourile în care își desfășoară activitatea, cu interes brusc față de problemele cetățenilor și strâns de mâini sau sărutat copii și doamne. Caută să fie cât mai convingători prin atitudine, dar mai ales prin vorbe. Cât adevăr este în vorbele lor? Ei cred în ceea ce spun? Sau spun doar ceea ce electoratul majoritar dorește să audă! Bismarck spunea (secolul XIX): "La război, după vânătoare și înainte de alegeri se minte cel mai mult". Nu cred că s-a schimbat ceva esențial. Talentul de a minți convingător este o condiție absolută a reușitei în politică. Aș ridica o întrebare referitoare la legătura dintre inteligență și "mințitul frumos". Părintele psihiatriei (Freud) spunea că lipsa sentimentului rușinii (lipsă prezentă la cei care mint, zic eu) este primul simptom (indiciu) al prostiei. Să fie toți care ne mint (electoral acum) proști? Și cei care îi cred și îi urmează benevol cum sunt? Merită să ne gândim la problemă, dar sunt sigur că ne prinde finalul campaniilor electorale fără răspuns. Iar după, ei râd de noi și noi îi înjurăm, ca întotdeauna și peste tot în lumea democratică.

Revenind la întrebarea din titlu, este interesant de aflat dacă posesorul talentului de a minți convingător s-a născut așa sau a dobândit această calitate prin calificare la "locul de muncă", respectiv politică sau administrație. Personal, consider că lipsa rușinii și a jenei de a "aburi" concetățenii fără să roșești este parțial din naștere (oare moștenire genetică?), dar perfecționarea acestei "arte" cam ticăloase, zic eu, se dobândește prin exerciții permanente. Am convingerea că un "specialist în mințit" fără remușcări sau rușine consideră această atitudine o "sarcină de serviciu", ca oricare alta, precum respectarea programului de lucru. Și atunci când să le fie rușine pentru ce spun sau ce fac? În concediu? În Dubai, Monaco, Maldive? Că nu-i vezi la Vama Veche sau Eforie.

Trebuie remarcat onest (de ce sunt eu onest când vorbesc de ei?) că și lipsa rușinii este diferită de la un demnitar la altul. Tovarășul Postelnicu, în fața judecătorilor, a recunoscut că a mințit fără rușine prin celebra propoziție: "Am fost un dobitoc!" Mă întreb și vă întreb dacă vom mai asista la un asemenea moment de sinceritate din partea unui demnitar actual prins cu minciuni nerușinate. Nu cred, dar aștept. Aștept și sprijinul justiției în acest sens. Ar fi hotărâtor. Deși nu am probe suficiente, consider că gradul de lipsă a rușinii crește concomitent cu ascensiunea pe scara ierarhică în politică și administrație. Vreți o probă? A "dăruit-o" președintele, când a spus că el este bogat și majoritatea profesorilor (de fizică, ca el) au averi modeste datorită "ghinionului". Iar românii apreciază lipsa rușini, considerând-o șmecherie, "orientare" sau talent în descurcat în viață. Și apoi votând în conformitate cu această convingere!!

PS Știrile false au ca efect "spălarea creierului". Mai este nevoie? Sunt creierele funcționale? Simpatiile electorale spun că nu!

Dan Strutinschi